Tudorel Toader vine cu precizări legate de candidaturile depuse pentru şefia DNA.
"În acest moment sunt 4 candidaţi pentru funcţia de procuror şef DNA şi 14 candidaţi pentru funcţia de judecător la TUE! La orele 16.30, pe pagina MJ, vom afişa listele de candidaţi pentru cele doua funcţii!", a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.
Cine sunt cei patru candidaţi
Cei patru candidaţi sunt: Gabriela Scutea, fost procuror general adjunct al României, Andrei Bodean, procuror la DNA Constanţa, Paula Tănase, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi procurorul militar Nicolae Lupulescu. Ministerul Justiţiei a demarat o nouă selecţie pentru propunerea de numire în funcţia vacantă de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Noua procedură se desfăşoară până pe 6 septembrie.
Candidaţii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până vineri inclusiv. Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu