Sorin Cîmpeanu a anunțat când va fi luată vacanța școlară în luna februarie a anului viitor.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, luni, când va fi luată vacanța școlară în luna februarie a anului viitor.
Așadar, potrivit ministrului Educației, a fost stabilită poziționarea vacanței mobile din luna februarie în întregul sistem de învățământ.
Astfel, sunt 30 de județe în care s-a decis ca vacanța din luna februarie să fie în ultima săptămână a lunii.
De asemenea, în zece județe, vacanța va fi în a treia săptămână. Este vorba de județele: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova.
Totodată, în Ilfov și în județul Suceava, vacanța va fi în a doua săptămână a lunii februarie.
Amintim că ministrul Educației a anunțat, tot luni că, în urma Comisiei de dialog social, s-a stabilit renunțarea la mediile semestriale în învățământul preuniversitar, astfel va fi încheiată o singură medie generală, la finalul anului școlar.
Ministrul Educației a anunțat că membrii Comisiei de dialog social, întruniți luni dimineața, lucrează la definitivarea regulamentului de funcționare a învățământului preuniversitar. Acesta ar urma ca marți să fie aprobat printr-un ordin al ministrului.
„Structura anului școlar este deja cunoscută, este deja publicată în Monitorul Oficial, iar modificarea esențială, care a fost deja agreată este aceea că se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar, iar profesorul va avea o mult mai mare autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul anului scolar”, a declarat Sortin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a explicat, la DCNews, ce înseamnă evaluarea standardizată, la ce să se aștepte profesorii, elevi, dar și părinții.
Potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial pe data de 13 mai, „la nivelul fiecărui judeţ/sector al municipiului Bucureşti, pilotarea evaluării standardizate se va organiza în câte șapte unităţi de învăţământ, incluzând unităţi de învăţământ cu profil pedagogic”.
„Subiectul zilei este evaluarea standardizată. E un subiect ce trenează de cel puțin zece ani în așteptările publice din România”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, marți, în cadrul unui interviu acordat DCNews, oferind ulterior zece argumente prin care a explicat importanța evaluării standardizate.
„În primul rând, evaluările standardizate reprezintă un instrument esențial pentru profesori. Sunt și pentru elevi, și pentru părinți, dar sunt esențiale pentru profesori, care își vor putea construi mult mai bine și mult mai eficient planurile de învățare, planuri personalizate pentru fiecare elev în funcție de stadiul în care se află acesta. Un al doilea avantaj este că putem compara rezultatele, pentru că sunt evaluări standardizate. Există acele acuzații de mult timp potrivit cărora nota 10 dintr-un liceu din centrul Bucureștiului înseamnă cu totul și cu totul altceva comparativ cu nota 10 într-un liceu din mediul rural, de exemplu. Vor fi comparații relevante, corecte între rezultate”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu.
„Elevii vor fi obișnuiți cu administrarea digitalizată, pentru că aceste evaluări standardizate vor fi administrate exclusiv digital. Elevii vor putea să completeze testele de pe calculatoare, tablete, chiar și de pe smartphone-uri. Al patrulea avantaj? Un instrument important pentru identificarea pierderilor suferite de către fiecare elev și mai apoi la nivel de sistem pe parcursul crizei sanitare. Prin aceste evaluări, vom vedea cum trebuie intervenit mai departe”, a precizat ministrul Educației.
„Al cincilea element se referă la un sprijin important pentru familiarizarea elevilor cu testele PISA. Al șaselea argument este extrem de important: Aceste evaluări standardizate nu se cuantifică în note, ele nu generează clasificări, și nu generează ierarhizări”, a zis Sorin Cîmpeanu, adăugând: „În România suferim de această boală a dorinței de a ierarhiza orice.”
„Dacă nu avem note, avem rapoarte narative, rapoarte descriptive, care vor fi puse și la dispoziția părinților. Astfel, fără să treacă prin stresul notelor, părinții vor afla care este stadiul copilului din perspectiva achiziției de competențe, de exemplu competențe de comunicare, competențe în matematică. Școala devine mult mai prietenoasă pentru elevi”, a subliniat ministrul Sorin Cîmpeanu.
„Argumentul opt: Nu constituie o sursă de stres pentru elev. (...) Testele vor putea fi rezolvate în învățământul primar și în zece, 15 minute. Este o standardizare pe care o aplicăm la nivel de pilot. În fiecare județ și în fiecare sector al municipiului București, am selectat un număr de șapte școli, printre ele se regăsesc și școli bune, și școli considerate mai puțin bune, și școli din mediul rural, și școli din mediul urban. Se găsesc și școli cu profil pedagogic, școli în care se formează următoarea resursă umană. Ultimul argument: consolidează foarte puternic legătura între mediul preuniversitar și mediul universitar”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu