Când va fi finalizat Pasajul Piața Sudului din București

Guvernul a prelungit termenul de finalizare a lucrărilor la toate obiectivele din Capitală realizate cu fonduri europene, care ar fi trebuit terminate până pe 30 iunie, astfel că proiectul pentru pasajul de la Piața Sudului a fost prelungit până la 31 decembrie 2018, a informat biroul de presă al Primăriei, prin intermediul unui comunicat, citat de agerpres.ro.

"Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că această prelungire a fost necesară pentru că lucrările nu s-au finalizat în termenul prevăzut și, din acest motiv, a fost nevoie să fie semnate o serie de acte adiționale, pentru care fosta administrație nu a inițiat discuții. Primarul General estimează că noul termen este acoperitor și ca nu vor mai exista alte prelungiri, cel puțin în cazul Arcului de Triumf", a informat PMB.

Problema grațierii în atenția ministrului Justiției: Am început nişte discuţii cu CEDO

Astfel, lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere — Piața Sudului, finanțate prin POR 2007-2013, axa prioritară 2, sunt realizate în prezent în procent de 53,63%, reiese din comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel