Tot mai mulți copii ajung să trăiască școala ca pe un câmp de luptă și să se confrunte zilnic cu umilințe, agresiuni și excludere, în loc să o perceapă ca pe un mediu sigur pentru dezvoltare și învățare. Această realitate dureroasă, alimentată de bullying și perpetuată uneori în mediul online, are efecte profunde asupra stării lor emoționale și poate conduce la consecințe extrem de grave.
În ultima perioadă, tot mai multe atacuri au loc în școli din întreaga lume, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la cauzele acestor fapte extreme. Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Asociației Salvați Copiii, atrage atenția asupra efectelor profunde ale umilirii repetate între colegi, care pot duce la depresie, suicid sau comportamente violente, mai ales în lipsa intervenției adulților.
„Discutăm după o tragedie care s-a petrecut recent în Austria - un tânăr a intrat cu arma în fostul liceu și a făcut victime. De asemenea, în SUA sunt frecvente astfel de cazuri. Se spune că acești criminali sunt de fapt victime ale bullyingului, ale agresiunilor suferite în timpul școlii”, a spus Val Vâlcu.
„Cred că este posibil și, până la urmă, așa a fost și cazul din Austria, referitor la un băiat care a fost în mod repetat umilit de colegii lui. Bullyingul este un fenomen cu repercusiuni foarte adânci și e foarte dureros ce se întâmplă acolo și poate să ducă și la astfel de fapte extreme.
Am văzut cazuri de copii care au fost nevoiți să se mute de la școală, copii care au avut tentative de suicid pentru că au fost excluși din grupul de copii, au fost umiliți în mod repetat și chestiunea mai gravă în ziua de azi este că acest bullying nu se oprește la poarta școlii, el continuă și în social media, ceea ce creează o stare de depresie, anxietate, nemulțumire, durere, umilință, dezinteres sau lipsă de apreciere a valorilor proprii de către copii și mai ales dacă în astfel de cazuri adulții nu intervin și trece foarte mult timp, atunci într-adevăr sentimentele se acutizează și pot duce la fapte din acestea extreme", a spus Gabriela Alexandrescu.
Gabriela Alexandrescu a atras atenția asupra faptului că mulți copii merg la școală temători, pregătiți nu pentru a învăța, ci pentru a se apăra de umilințele și agresiunile colegilor, ceea ce afectează grav starea lor emoțională și dreptul la un mediu educațional sigur.
„Noi studiem din 2016 și suntem primii care au pus în discuție fenomenul acesta de bullying și întotdeauna am căutat soluții pentru a putea ajuta copiii în această direcție și a putea interveni la timp pentru asigurarea unui climat școlar bun și a unor relații bune între copii.
Sunt foarte mulți copii care se duc la școală pregătiți ca pentru război, adică în loc să se concentreze pe ce au de făcut, ce au de învățat, ei se concentrează pe mecanismele lor de coping (n.r. adaptare) și de apărare față de ceilalți copii care știu că o să-i umilească, o să le fure mâncarea, o să le trântească ghiozdanul, o să-i îmbrâncească, o să le vorbească urât de față cu toată lumea.
E o umilință și vă gândiți dacă noi, adulții, am trece prin asta zi de zi - să te duci la muncă și toată lumea să te umilească, să te pună la colț sau să nu-ți vorbească deloc - dacă am putea să o ducem, dar un copil care știe că la școală ar trebui să fie sprijinit, ajutat, respectat, îndrumat”, a spus Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Asociației Salvați Copiii, la DC News.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci