Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, rectorul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, a prezentat un concept nou de cercetare pentru care s-a depus o cerere de finanțare la Comisia Europeană.
La galați, studenții s-ar putea să învețe pe vapor. Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu a anunțat că Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a depus o cerere de finanțare la Comisia Europeană pentru un proiect inedit, cel al unui campus mobil.
"Am mai făcut o chestie interesantă, deocamdată este o propunere, o cerere de finanțare, va fi mâine depunerea, un consorțiu internațional la care a apărut un concept nou: vaporul va fi un campus mobil. Deci, practic, nouă universități din Europa vor organiza misiuni de cercetare, iar în același timp pe navă se va filma încontinuu, deci tot ce se întâmplă acolo va fi filmat, secționat în anumite porțiuni și vor fi cursuri online care vor fi organizate pentru toate universitățile din Europa care sunt amatoare în acest sens", a declarat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu.
"Deci practic pe acea navă vor fi câteva zeci de cercetători, profesori și, de fapt, online vor fi mii de studenți", a intervenit jurnalistul Val Vâlcu.
"Deci avem două chestiuni interesante. Conceptul este deja pus pe hârtie și transmis spre finanțare la Comisia Europeană, sper să ne finanțeze. Mergem pe Dunăre, vor fi cursuri în toate marile orașe unde sunt universități, spre exemplu Budapesta sau Viena, ne oprim, invităm studenții, stăm două zile, vor fi cursuri cu prezență, se vor prezenta laboratoarele și în același timp vor fi difuzate în toată lumea, nu doar în Europa, filmările cu exercițiile, adică vor fi filme mai mult cu scop educațional pentru cei care studiază ecologie, protecția mediului, științele vieții", a explicat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu.
"Sunt mari riscuri aici. Dacă mergeți și în zona românească a Dunării poate telespectatorii, studenții, pot să intre online și persoane care nu fac parte din universitățile respective. Te trezești că vor să viziteze România, vor să vină în Deltă, pe cursul Dunării nu ai nimic de făcut la Giurgiu, Călărași și așa mai departe, veșnica problemă a navelor de croazieră care nu opresc în aceste porturi în afară de alimentare sau careva probleme de întreținere pentru navă deoarece nu au ce să facă turiștii", a punctat Val Vâlcu.
"Noi avem cu autoritățile locale din la Galați un program în care vrem să promovăm turismul în sensul că să preluăm, există o dană specială comandată și funcțională pentru acostarea navelor de croazieră la Galați și să știți că activitățile organizatorice pot fi foarte diverse, în sensul că să preiei un grup, cum se făcea de exemplu la Constanța când erau multe nave de croazieră înainte de război, se prelua un grup se duceau oamenii în excursii, făceau degustare de vinuri, degustare de brânză sau ce aveau obiectivele istorice de la Constanța... Până în 2021 erau 12-25 de nave de croazieră din acelea mari care acostau la Constanța, preluau grupuri de turiști și îi duceau prin toată Dobrogea că sunt lucruri extraordinare de văzut, iar cine stătea mai mult, mergea și o zi în Deltă", a mai spus Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu