Călugăr căzut de la înălțime, în timp ce trăgea clopotele la o mănăstire din Bistrița-Năsăud

Foto: IPJ Bistrița-Năsăud
Foto: IPJ Bistrița-Năsăud

Un accident grav a avut loc în această seară la mănăstirea din localitatea Rebra, județul Bistrița-Năsăud. 

Un călugăr de la mănăstirea Rebra, județul Bistrița-Năsăud, a căzut de la înălțime în timp ce trăgea clopotele. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, o autospecială de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și elicopterul SMURD, au intervenit imediat la fața locului. 

”Victima prezenta un traumatism cranian sever prin cădere de la înălțime și era în coma profunda. A fost stabilizat de echipajele medicale și predat elicopterului SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou. Echipajul aerian l-a transportat la o clinică de specialitate din  municipiul Cluj-Napoca”, au anunțat reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud. 

Polițiștii au deschis o anchetă 

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care, în acestă după-masă, călugărul s-a accidentat. 

”Conform primelor date, bărbatul în vârstă de 33 de ani, din Rebra, călugăr, în timp ce efectua lucrări la o clopotniță, în incinta mănăstirii din localitate, a căzut de la înălțime. În cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru efectuarea de verificări de specialitate”, se arată într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel