Călin Stănică, patronul Cherhanalei din staţiunea 2 Mai, găsit mort în Bulgaria. A dispărut în Marea Neagră acum cinci luni

Florin Răvdan / 29 aug 2019 / 16:44 Salveaza PDF Comentarii
garda coasta
Descriere foto: garda coasta

Patronul Cherhanalei din staţiunea 2 Mai, de pe litoralul românesc, a fost găsit mort în Bulgaria, la cinci luni de la dispariţia sa în Marea Neagră. 

Patronul Cherhanalei din 2 Mai, dispărut în Marea Neagră în urmă cu cinci luni, împreună cu alţi doi pescari, Vasile Pârvu şi Cristin Călin, a fost găsit mort în Krapeț, Bulgaria, conform observator.tv. 

Ce spunea atunci Garda de Coastă

 

"În data de 06.03.2019, în jurul orei 20.30, politistii de frontieră din cadrul Garzii de Coasta Constanta (structura din Mangalia) au fost informati telefonic despre faptul că o ambarcaţiune de pescuit, în care se aflau trei persoane, aflată la pescuit în zona 2 Mai de la ora 14.00 nu s-a întors în port și nu poate fi contactată. Imediat dupa primirea apelului, de la nivelul Garzii de Coastă au fost dispuse masuri operative constand in efectuarea unei misiuni cu două nave ale Grupului de Nave Mangalia, pentru gasirea ambarcatiunii, respectiv a persoanelor in cauză.

De asemenea, prin canalele de cooperare ale Politiei de Frontiera au fost informate autoritățile de frontieră bulgare și MRCC.

Acțiunea de cautare si salvare este în desfășurare sub coordonarea MRCC Constanta, nava Poliției de Frontieră fiind desemnată coordonator la fața locului", se arată într-un comunicat al Gărzii de Coastă remis imediat după dispariţia celor trei pescari.

Reamintim că cei trei pescari au dispărut în Marea Neagră pe 6 martie 2019, în jurul orei 20,00, atunci când au ieşit cu barca pe mare, pe timpul unei furtuni puternice.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25