Călin Popescu Tăriceanu demontează discursul lui Traian Băsescu. O viclenie, ca în 2009

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, demontează discursul acid al lui Traian Băsescu, amintind un moment de viclenie al cărui protagonist a fost chiar președintele. 

"Președintele Băsescu a folosit drept pretext al declarației sale de ieri preocuparea privind eventuale efecte negative ce s-ar putea manifesta ca urmare a reducerii CAS cu 5 procente. Trec peste limbajul pe care l-a folosit, complet inadecvat pentru un președinte, nu pentru că n-ar fi un aspect important, ci pentru că orice am spune, lucrurile nu se vor schimba. Totuși, trebuie să împrospătez memoria publică pentru ca oamenii să înțeleagă ipocrizia din declarația domnului Președinte și faptul că nu reducerea CAS a fost motivul intervenției sale, ci implicarea sa neconstituțională, așa cum procedează de ani de zile, în campania electorală", a declarat Călin Popescu Tăriceanu. 

ACL-Traian Băsescu. PNL-PDL îi dă replica lui Traian Băsescu pe reducerea CAS

Președintele PLR a amintit că "înaintea alegerilor din 2008, președintele Băsescu conducea o propagandă ieftină și populistă alături de Emil Boc și PDL, susținând creșterea salariilor profesorilor cu 50%, în ciuda faptului că nu existau resurse bugetare pentru o asemenea cheltuială. Cu riscul de a pierde din popularitatea câștigată timp de 4 ani ca prim ministru, m-am opus public acestei susțineri. Atunci nu-i păsa de dezechilibrele bugetare ce ar fi urmat, dacă eu cedam. Acum se preface că îi pasă. În 2009, înaintea alegerilor prezidențiale, când era practic primul ministru al României și era preocupat doar de realegerea sa, n-a fost de acord cu reducerea unor cheltuieli bugetare, fapt care a avut repercusiuni majore în 2010, care au dus la tăierea salariilor și a pensiilor. Acum se preface că îi pasă de echilibrul bugetar". 

Întâlnire Iohannis-Băsescu. Nicolae Robu anunță prăbușirea lui Victor Ponta

Călin Popescu Tăriceanu a subliniat că din declarația președintelui "reiese că toată lumea e incompetentă și mincinoasă, în timp ce domnia sa e competent și onest.  Discursul de ieri al președintelui a avut ca unic scop implicarea în campania electorală pentru prezidențiale în favoarea partidului pe care l-a inventat. Cu excepția PMP, a pus toate celelalte partide în aceeași "oală", a atacat PDL și PNL, pentru derutarea electoratului. Am spus-o și o repet: în ciuda acestor atacuri de fațadă, menite să creeze confuzie, "marele partid" de dreapta nu este de dreapta, ci este creația lui Traian Băsescu, prin care încearcă să-și păstreze puterea și după încheierea mandatului său". 

Monica Ghiurco-Antena 3. TVR discută PENALIZAREA. Prima reacție

"'Nu vă lăsați înșelați', a spus ieri Președintele către români. Cum reducerea CAS, pretextul declarației, va fi votată de parlamentari și nu de întreg electoratul, rezultă clar că domnul Președinte a vizat alegerile prezidențiale care urmează. Aceste alegeri, averea sa și a familiei și influența politică pe care vrea să și-o conserve după expirarea mandatului său sunt adevăratele și singurele preocupări ale domnului Băsescu, nu bunăstarea națiunii. De aceea am considerat declarația sa de ieri ca fiind ipocrită. Parlamentul, la inițiativa Guvernului, a adoptat legea prin care CAS urmează să se reducă cu 5 procente. Președintele a returnat-o constituțional, prevalându-se de motive de oportunitate. Există toate premizele ca această lege să fie readoptată fără modificări de Parlament cu o majoritate covârșitoare în cadrul sesiunii extraordinare de săptămâna viitoare", a conchis Călin Popescu Tăriceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel