Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 31 ianuarie 2023. Pe data de 31 ianuarie, sunt prăznuiți Sfinţii Chir şi Ioan.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 31 ianuarie 2023. Sfinţii Chir şi Ioan au trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Chir îi învăţa pe bolnavi să se ferească de păcate pentru că din cauza lor se îmbolnăveau. Chir ajunge în Arabia unde se va călugări, iar Ioan pleacă la Ierusalim. Chir va face minuni. Cu rugăciuni şi prin cuvânt tămăduia toate bolile, scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 31 ianuarie 2023. Auzind de minunile pe care le săvârşea Chir, Ioan merge să-l cunoască. Cei doi vor deveni prieteni şi o vor încuraja pe Atanasia, cu cele trei fiice ale ei: Teoctista, Teodosia şi Eudoxia să nu lepede credinţa în Hristos. Acesta va fi motivul pentru care în ziua de 31 ianuarie li se vor tăia capetele.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 31 ianuarie 2023. Creştinii au luat trupurile lor şi le-au îngropat în biserica Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu. În vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), Sfântul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), a dus moaştele Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan în satul Manutin.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu