Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie 2021 - Cruce Neagră

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie 2021 - Cruce Neagră. Pe data de 3 decembrie este prăznuit Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie 2021 - Cruce Neagră. Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliştea Sibiului. La vârsta de 19 ani ajunge în Țara Românească şi intră în slujba mitropolitului grec Roşca, arhiereu aflat în Bucureşti. În anul 1750 ajunge împreună cu acest arhiereu la Athos. Primeşte treapta diaconiei în Mănăstirea Vatoped, scrie crestinortodox.ro.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie 2021 - Cruce Neagră. Ajunge ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareţ pe atunci al Mănăstirii Vatoped. În anul 1763 îl însoţeşte pe marele stareţ în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 - din pricina ocupaţiei austriece instaurata asupra Bucovinei - se mută împreună cu părintele său duhovnicesc şi cu alţi monahi la Mănăstirea Secu.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie 2021 - Cruce Neagră. După o altă perioadă de 4 ani petrecută la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu şi la Neamţ (aici fiind stareţ Paisie Velicicovschi), apoi trece în Tara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Este convins de Mitropolitul Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viaţa în schitul Cernica, aflat în totală părăsire de vreo trei decenii, astfel că orânduieşte aici o mănăstire cu aleasa viaţa de obşte după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor paisiene din Moldova. A refăcut vatră monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie 2021 - Cruce Neagră. În 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea îi dă conducerea mănăstirii Căldăruşani. A trecut la cele veşnice la 3 decembrie 1806 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel