Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 iulie 2023. Pe data de 29 iulie, este prăznuit Sfântul Mucenic Calinic.
Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în Cilicia. În anul 290, prezent în cetatea Ancira din Galatia, a fost arestat de păgâni şi dus înaintea dregătorului Sacerdon, scrie crestinortodox.ro. Când i s-a spus că va fi spus la chinuri dacă nu va lepăda credinţa în Hristos, Sfântul Mucenic Calinic a zis: "Mie dorit îmi este a suferi pentru Domnul meu, precum îi este pâinea celui flămând."
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 iulie 2022. I s-au pus în picioare încălţări de fier, ce aveau cuie pe interior şi aşa a fost fugărit în cetatea Gangra. Dar sfântul umbla că şi cum nu simţea durerea din rănirea picioarelor şi cânta psalmul lui David. Pe drumul spre execuţie i s-a făcut sete. Prin rugăciune, Dumnezeu i-a dăruit apă dintr-o stâncă, iar izvorul acela n-a încetat de atunci a dărui apă, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu rugăciunile mucenicului. A fost aruncat în foc, loc în care şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Cei ce l-au persecutat au găsit trupul Sfântului Mucenic Calinic neatins de flăcări.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu