€ 5.0914
|
$ 4.3359
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3359
 

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 20 aprilie 2021
Autor: Ema Apostu

calendar-crestin-ortodox--sarbatoare-20-aprilie-2021_52274300 Sursa foto: Pixabay
 

Pe data de 20 aprilie este prăznuit Sfântul Teotim, episcopul Tomisului, numit şi Teotim I, "scitul" sau "filosoful". 

Acest sfânt daco-roman, originar din Dacia Pontica, a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi la începutul celui următor, păstorind cetatea de la Marea Neagră, în jurul anilor 380 - 395, scrie crestinortodox.ro. Despre Sfântul Teotim I, istoricul bisericesc Sozomen scria că ducea o viaţă ascetică, purta plete lungi şi se bucura de calificativul de "filosof". Sfântul Teotim poseda şi practică într-adevăr acea "monastică philosophia". 

Invocarea numelui Sfântului Teotim al Tomisului - la lucrările Sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451) - ca autoritate a dreptei credinţe, constituie pentru noi, românii, o mărturie de mare preţ privind izvoarele ortodoxiei româneşti în creştinismul daco-roman. 

Peste veacuri, Sfântul Ioan Damaschin avea să reproducă, în lucrarea "Sfintele paralele“, câteva povăţuiri morale date de Sfântul Teotim în unele omilii la textele evanghelice: "Cel ce păcătuieşte cu gândul, prin însăşi iuţeala gândului, săvârşeşte păcatul complet, pe când faptele trupului pot fi întrerupte de multe piedici“; "Lucrul grav nu este să suferi aspru, ci să suferi pe drept“.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close