Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 ianuarie 2019

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 ianuarie 2019. Pe data de 16 ianuarie, este amintită Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 ianuarie 2019. Din Faptele Apostolilor (12, 1-11) aflăm că faptele au avut loc în anul 42 d.Hr. Regele Irod Agripa a poruncit ca Sfântul Apostol Petru să fie întemniţat şi legat în lanţuri. Petru este dezlegat şi eliberat de un înger. Lanţul cu care a fost legat Petru gonea duhurile cele viclene, iar cel ce se atingea de acest lanţ se sfinţea, scrie crestinortodox.ro.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 ianuarie 2019. Lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim, până când Patriarhul Iuvenalie l-a dat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr. Împărăteasa l-a dus la Constantinopol în anul 437 sau 439. De aici, lanţul ajunge la Eudoxia, soţia lui Valentin, împăratul Occidentului.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 ianuarie 2019. Lanţul va fi depus într-o biserică ridicată în cinstea Sfântului Apostol Petru. Potrivit tradiţiei, în acesta biserică au fost aduse şi lanţurile cu care a fost bătut Apostolul în vremea împăratului Nero.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel