Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 15 martie 2024

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Pe data de 15 martie, sunt prăznuiți Sfântul Mucenic Agapie şi cei şapte mucenici.

Sfântul Mucenic Agapie şi cei şapte mucenici au pătimit în vremea împăratului Diocletian (284-305). Sfântul Mucenic Agapie era originar din Gaza, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripole (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu şi cei doi Alexandru, din Egipt, scrie crestinortodox.ro.

Numai Agapie primise botezul prin afundare în apă. Ceilalţi au primit botezul sângelui. Uimiţi de tăria şi liniştea cu care creştinii primeau chinurile pentru credinţa lor, şi-au legat singuri mâinile şi s-au înfăţişat înaintea ighemonului Urban, spunându-i: "Şi noi suntem creştini."

Li s-a alăturat atunci şi Agapie, un cetăţean de vază al cetăţii, care suferise mult pentru Hristos. Cu toţii au fost ucişi prin decapitare în anul 303.

Rugăciunea zilei de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:

Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: doxologia.ro

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel