Calendar astronomic, ianuarie 2021. Ce planete poți vedea pe cerul nopții

Astrofest
Astrofest

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” a publicat calendarul astronomic pentru luna ianuarie a anului 2021.

După ce în luna decembrie a anului trecut, planetele Jupiter și Saturn au făcut spectacol pe cerul de seară și au fost în cea mai strânsă conjuncție din ultimii 800 de ani (mai multe detalii AICI), Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” a publicat calendarul astronomic pentru luna ianuarie a acestui an. 

Seara se încă se poate vedea Jupiter, dar foarte devreme, până în ora 18, și foarte jos față de orizont. Planeta va mai fi vizibilă în primele două săptămâni de ianuarie. Căutați-l pe Jupiter înspre sud-vest, începându cu ora 17:30. Lângă el, în dreapta jos se vede Saturn, care este mai puțin strălucitor, dar ușor de văzut cu ochiul liber. Cele două planete se află la depărtări mari una față de cealaltă, dar se văd în aceeași direcție de pe Pământ.

Începând cu data de 6 ianuarie, un alt astru își face apariția în zona orizontului de sud-vest, Mercur. Această planetă se îndepărtează de razele Soarelui și începe să fie văzută destul de ușor, în preajma lui Jupiter și Saturn, având o strălucire apropiată de cea a lui Jupiter.

Mercur se vede bine în a doua parte a lunii ianuarie

Mercur se mișcă repede față de Soare și Pământ, ceea ce o face să se miște și repede pe cer. Se va afla în preajma lui Jupiter în serile de 11 și 12 ianuarie, după care îl lasă în urmă, ridicându-se mai mult pe cer. După 10 ianuarie planeta se va vedea ușor, dar strălucirea ei va scădea, totuși nu atât de mult încât să nu se mai vadă ușor cu ochiul liber. În data de 24 ianuarie Mercur se va afla la depărtare unghiulară maximă de Soare, apunând la o oră și 50 de minute după acesta.

Marte se vede bine pe cerul de seară chiar dacă nu mai este la fel de strălucitoare ca în toamna lui 2020. O puteți găsi sus pe cer în jurul orei 19, coborând înspre apus în orele următoare. Pentru a identifica planeta trebuie să priviți sus pe cer înspre sud între orele 18-20, direcție în care se vede un astru portocaliu care nu pâlpâie. Planeta se află în Aries, deasupra fiind vizibilă cea mai strălucitoare stea din constelație, pe nume Hamal. În stânga lui Marte se văd Pleiadele.

Venus încă se vede pe cerul dimineții

Dimineața încă se mai vede planeta Venus, însă nu pentru foarte mult timp. Planeta se apropie aparent de Soare și devine din ce în ce mai greu de observat, așa că vă recomandăm să o vedeți în primele săptămâni ale lunii.

Trebuie să priviți înspre răsărit, în jurul orei 7 dimineața, foarte jos față de orizont. Ar trebui ca pe cerul iluminat de Soarele care se pregătește să răsară să vedeți un astru strălucitor, foarte aproape de orizont. Planeta nu se va putea vedea în februarie, dar va reapărea pe cerul de seară începând cu luna martie.

Mai multe detalii pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel