Câine, salvat spectaculos dintr-o fântână, în Mehedinți

Bogdan Cotigă / 25 iul 2018 / 19:55 Salveaza PDF Comentarii
Fântână
Descriere foto: Fântână

Un câine care a căzut într-o fântână secată, adâncă de 15 metri, din localitatea Greci, judeţul Mehedinţi, a fost salvat miercuri după amiază de pompierii militari din Strehaia şi de un echipaj de alpinişti.

Salvatorii au folosit o tehnică prin care pot derula operaţiuni în medii ostile utilizând doar masca de oxigen. Iniţial, pentru salvarea căţelului, la locul intervenţiei au ajuns pompierii din Strehaia, dar aceştia au constatat că diametrul redus al fântânii nu le permitea coborârea în siguranţă cu aparatul de respirat şi tubul de oxigen.

Din acest motiv, s-a solicitat sprijinul unui echipaj de alpinişti de intervenţie din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin. 'Ajuns, de urgenţă, la locul evenimentului, echipajul, specializat în salvări din medii ostile vieţii cu ajutorul unui sistem de aducţiune cu aer comprimat, tip SADAC, a pătruns rapid în interiorul fântânii, reuşind să aducă animalul la suprafaţă, în siguranţă.

Sistemul permite salvatorului pătrunderea în medii ostile doar cu masca de oxigen, respiraţia fiind posibilă la distanţă faţă de buteliile cu aer respirabil comprimat, prin intermediul unui furtun', a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Raluca Tirca. Ea a precizat că această tehnică de lucru oferă o mai mare mobilitate echipajelor, intervenţia fiind mai rapidă în situaţii de urgenţă. 'Ca în orice intervenţie, siguranţa salvatorului depinde de pregătirea acestuia, iar reuşita misiunii de intervenţia cât mai rapidă şi eficientă.

O intervenţie reuşită a fost şi cea de astăzi (miercuri, n.r.), când salvarea unui câine a devenit primordială pentru nişte oameni care au ales să apere viaţa, fie ea chiar şi a unor necuvântătoare', a conchis reprezentanta ISU Mehedinţi. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23