EXCLUSIV  Căi de compromis în Guvern. Mario de Mezzo a spus cum se înțeleg PSD și PNL la guvernare

Sursa foto: Facebook Guvernul României
Sursa foto: Facebook Guvernul României

Mario de Mezzo, deputat PNL, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre modul în care PSD și PNL lucrează în folosul cetățenilor.

Mario de Mezzo a fost invitat la DC News, unde a vorbit despre modul în care lucrează coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR și relația pe care o au cele două mari partide în luare deciziilor:

„În coaliție, după cum știți, uneori ne înțelegem mai repede, alteori negociem mai mult, sunt puncte de vedere diferite pe unele aspecte și este normal să fie așa, pentru că această coaliție s-a născut din dorința de a rezolva anumite crize pe care le anticipam sau le vedeam, însă PNL și PSD sunt două partide cu doctrine, abordări și priorități diferite, fără să spun prin asta că la un anumit partid nu există prioritățile celuilalt.

PSD-ul vrea să crească pensiile, dar asta nu înseamnă că PNL-ul nu vrea. Partidul Național Libera se uită la creșterea pensiilor prin investițiile în economie și în antreprenoriat, ceea ce va duce, într-un termen 3-5-7 ani, la o creștere sustenabilă a pensiilor. Partidul Social Democrat zice domn’le, hai să mărim pensiile acum, că vârstnicii noștri nu au timp să aștepte 7 ani până când se măresc pensiile organic.

Amândouă partidele au dreptate. Și PSD-ul are dreptate în felul în care spune, și PNL-ul are dreptate în felul care spune. Abordările doar sunt diferite, iar atunci încercăm la fiecare dintre aceste teme să găsim calea în care fiecare dintre partide să lase puțin de la el, să înțeleagă și punctul de vedere al celuilalt și să găsim o cale a compromisului“, a zis, la DC News, Mario de Mezzo.

Creșteri salariale de la 1 iulie 2022. Budăi: Nu vreau să creez așteptări!

Marius Budăi, ministrul Muncii, a vorbit despre măsurile sociale pe care Guvernul dorește să le ia în următoarea perioadă:

„În Guvern există preocupare, în coaliția politică există preocupare, sunt câteva scenarii de lucru, dar se vor decide în coaliție politică după care vor fi făcute publice“, a spus Marius Budăi.

Ulterior, ministrul Muncii a fost întrebat dacă angajații vor primi o creștere salarială începând cu data de 1 iulie 2022.

„Atunci când va fi luată decizia politică, voi spune. Nu vreau să creez așteptări pe care noi, Guvernul, să nu le putem îndeplini.“, a adăugat Marius Budăi, ministrul Muncii (citește AICI).

Remanieri Guvern. Florin Cîţu (PNL): Nu voi accepta ca scuză războiul din Ucraina că nu putem să facem o reformă sau alta

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a spus, luni, 21 martie, că doreşte o evaluare a miniştrilor PNL şi a Guvernului în general, în special pentru a asigura reformele şi revenirea economiei.  

„Fac o evaluare a miniştrilor pentru a vedea performanţa Guvernului. Mă interesează, în primul rând, este adevărat, PNL, dar mă interesează şi performanţa Guvernului”, a declarat, luni, 21 martie, președintele PNL, Florin Cîţu.  

„Nu voi accepta ca scuză războiul din Ucraina că nu putem să facem o reformă sau alta”, a subliniat Florin Cîţu.  

De asemenea, preşedintele PNL a spus că „economia este administrată suboptimal”. „Este important ca acum să luăm măsurile bune pentru a ne asigura o revenire în V a economiei. Este clar că lucrurile încetinesc, dacă vrem să avem o revenire a economiei, trebuie să luăm măsurile bune. De aceea se face această evaluare, nu este nimic special”, a mai spus Florin Cîțu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel