Liviu Dragnea spunea recent că Guvernul nu funcționează la viteza pe care și-ar dori-o, făcând referire la o posibilă remaniere. Între timp, au apărut semne de independență în cazul lui Sorin Grindeanu față de Liviu Dragnea, presa de dreapta ridicând oarecare suspiciuni în acest sens.
Lucrurile nu se opresc aici. Vineri, miniștrii ALDE au fost puși la partid să scrie evaluări în care să dea detalii despre activitatea Guvernului. Cei patru oameni ai lui Tăriceanu din Guvern s-au plâns că Sorin Grindeanu nu-și consultă miniștrii când ia anumite decizii, că nu-și trimite oamenii la comisiile parlamentare să urmărească traseul legilor și că a trimis la Parlament proiecte legislative fără o consultare prealabilă în Guvern.
Această știre este o bombă pentru că arată că problema nu ar fi miniștrii, ci chiar premierul, și dacă celor patru li se adaugă încă trei de la PSD se ajunge la o informație-cheie care se vehicula pe culoarele puterii: ne referim la scenariul în care șapte miniștri din Guvern își vor da demisia lăsându-l în offside pe Sorin Grindeanu, mai precis impunând schimbarea premierului. În fond, protestatarii #rezist nu doreau schimbarea PSD, ci schimbara Guvernului Grindeanu.
Radu Vasile și lovitura primită
Nu ar fi prima dată când am discuta despre așa ceva. S-a mai întâmplat în mandatul lui Radu Vasile, pe vremea când Guvernul era format din PNL, PNȚCD, PD și UDMR. Premierul Radu Vasile, trecând peste țărăniști, se înțelegea foarte bine cu Traian Băsescu. În acel moment, aceștia s-au dus la Emil Constantinescu și și-au depus demisiile direct la Palatul Cotroceni. Practic Radu Vasile rămăsese în Guvern doar cu miniștrii din partidul de alianță. Emil Constantinescu le-a primit demisiile și a spus că îl consideră demis pe Radu Vasile. Până la urmă, acesta a plecat din Guvern la scurt timp după lovitura primită.
Criză guvernamentală
Revenind la prezent. Există suspiciuni că Sorin Grindeanu s-a apropiat prea mult de Klaus Iohannis și astfel circula ipoteza că șapte miniștri își vor depune demisiile, forțând o criză de guvern. Iată că nu au făcut acest pas, dar patru oameni de la ALDE îl critică și dacă li se mai alătură trei de la PSD, problema nu se mai pune în termenii unei remanieri guvernamentale, ci chiar am putea vorbi despre schimbarea lui Sorin Grindeanu.
Există mai multe variante: Ori se încearcă schimbarea sa, dar nu la fel de brutal cum s-a întâmplat pe vremea lui Radu Vasile, ori se încearcă transmiterea unor semnale. Sorin Grindeanu poate să spună că se va îndrepta etc, fie se va revolta și va spune că faptele de care este acuzat nu sunt adevărate.
Moment delicat pentru oamenii lui Tăriceanu
Este totuși un moment delicat pentru ALDE deoarece Daniel Constantin a plecat din partid și, odată cu el, și alți politicieni. Dacă miniștrii ALDE își dau demisia, riscă să piardă guvernarea, având astfel mari dificultăți în a-și ține întreg pachetul de senatori și deputați. Totuși, în cazul unei confruntări, există posibilitatea să mai ia vreun minister.
UDMR, la guvernare
Tensiunile din ultimele zile din cadrul Guvernului Grindeanu ar putea aduce UDMR-ul la guvernare. Un proiect de lege prin care minoritățile primesc drepturi sporite este condiția pe care o pune UDMR pentru a intra la guvernare.
Liviu Dragnea spunea recent referindu-se la intrarea UDMR în Guvern: "În general, nu exclud lucruri în politică. (...) Dar nu am avut şi nu avem această discuţie în partid care să ne poată duce spre o dorinţă de a face acest lucru. În schimb, cu colegii de la UDMR avem o colaborare foarte bună în Parlament şi sper să fie din ce în ce mai eficientă. Ei au şi votat Guvernul, nu au votat moţiunea de cenzură şi în multe iniţiative legislative votează împreună cu noi. Deci relaţia cu ei este foarte bună. Mi se par ca şi formaţiune politică, ca şi membri, oameni destul de serioşi în activitatea din Parlament".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu