Cadavru păzit timp de câteva ore de un echipaj de poliţie. IML terminase programul

Un echipaj de poliție din Baia Mare a păzit timp de câteva ore trupul neînsufețit al unui bărbat care a murit într-o stație de autobuz, pentru că cei de la Medicină Legală de la Spitalul Județean le-ar fi spus că au program de la 8 la 16.

Solicitarea prin 112 a fost făcută în noaptea de 26 decembrie, în jurul orei 3.

„Polițiștii au intervenit pe strada Victoriei din muncipiul Baia Mare după ce au fost sesizați că pe o bancă se află o persoană care nu se mișcă. Personalul medical ajuns la fața locului a constatat decesul persoanei, iar polițiștii, în urma verificărilor efectuate, au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în localitatea Săcălășeni", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș.

Bărbatul a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare pentru necropsie, dar abia după câteva ore.

„Până să îl ducă la morga spitalului, până să se deschidă programul nu l-au lăsat singur. Solicitarea a fost puțin după ora 3.00, pe 26 decembrie", a spus Florina Meteș.

Poliţiştii au aşteptat ora 8 pentru a preda cadavrul

Polițistii au trebuit să aștepte ora 8 pentru a preda cadavrul bărbatului medicilor legiști, pentru că li s-ar fi spus că la acea ore începe programul serviciul de medicină legală.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Baia Mare, Vasile Ioan Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu există program la acest serviciu.

„Medicina legală lucrează non stop, trebuie să funcționeze non stop. Nu știu amănunte, nu știu ce s-a întâmplat. Nu mi se pare normal, medicina legală este un serviciu care are program 24 din 24, sunt chemați telefonic. Nu știu sigur care a fost treaba acolo", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Baia Mare.

Polițiștii fac cercetări în continuare, pentru a stabili ce s-a întâmplat cu bărbatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel