Câți tineri căsătoriți și-au depus dosarele pentru stimulentul de 1.500 de lei. Neașteptat!

Primăria Capitalei a anunțat câte dosare au fost depuse în vederea obținerii stimulentului financiar pentru constituirea familiilor. 

”Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, reaminteşte tinerilor bucureşteni că acordă un stimulent financiar în valoare de 1.500 lei pentru constituirea familiilor. Dosarele pentru acordarea stimulentului financiar au început să se depună din data de 12.06.2017 şi până în prezent s-au înregistrat 648 de dosare eligibile. Conform H.C.G.M.B. nr 178/18.05.2017, hotărâre votată în data de 18.05.2017, pot beneficia de acest sprijin doar familiile constituite începând cu data de 29.05.2017, data intrării în vigoare a hotărârii”, a informat Primăria Capitalei.

Condiţiile cumulative pentru acordarea stimulentului financiar sunt:

- cel puţin unul dintre soţi să se afle la prima căsătorie;

- cel puţin unul dintre soţi să aibă domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Bucureşti;

- cel puţin unul dintre soţi să aibă vârsta cuprinsă între 18-35 ani.

Pentru cetăţenii care îndeplinesc doar primele două condiţii, stimulentul financiar va fi acordat cu avizul primarului general. Hotărârea nu se aplică retroactiv.

[citeste si]

Documente necesare pentru acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor:

- cerere tip (se completează de către soţul care îşi păstrează numele după căsătorie);

- copie conformă cu originalul a cărţii de identitate (C.I.) a ambilor soţi;

- copie conformă cu originalul a certificatului de căsătorie;

- numărul contului bancar (cod IBAN) eliberat de bancă. Solicitantul va depune dosarul complet la biroul de relaţii cu publicul al CTMB din incinta Cocor, b-dul I.C. Brătianu nr. 29-33, demisol, Sector 3, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 - 16:00, cu excepţia zilelor libere legale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel