CA Alba Iulia a decis restituirea cauzei la DIICOT în dosarul "Carpatica Asig" - rechizitoriul ar fi fost neregulamentar întocmit

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis miercuri contestaţiile declarate de inculpaţii din dosarul Carpatica Asig, printre care omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul acestuia, Oprea Nicolae, şi, procedând la o nouă judecată, a decis restituirea cauzei la DIICOT, deoarece "rechizitoriul este neregulamentar întocmit", potrivit conţinutului încheierii remis Agerpres.

Instanţa a admis contestaţiile declarate de inculpaţii Ilie Carabulea, Oprea Nicolae Carabulea, Angela Toncescu, Georgeta Crideanu, Gheorghe Năşărău, Ana Popa, Romticket SA şi S.C. Carpatica ASIG S.A. împotriva încheierii pronunţată la Tribunalul Sibiu de judecătorul de cameră preliminară, prin care care s-a dispus, în iunie, începerea judecăţii cauzei în acest dosar.

Instanţa CA Alba Iulia a desfiinţat respectiva încheiere finală de cameră preliminară şi, în parte, încheierea intermediară pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în luna mai şi, procedând la o nouă judecată, în aceste limite, "restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată - Biroul Teritorial Sibiu, deoarece rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. 3 C. pr. pen. şi aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii".

De asemenea, CA Alba Iulia a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în cauză, excluzând din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică menţionate.

"În conformitate cu Decizia CCR nr. 22/18.01.2018, dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menţionate, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. 56/D/P/2015 din 05.09.2018", au decis magistraţii.

Instanţa a mai dispus anularea percheziţiei informatice realizate asupra unei tablete şi excluderea din materialul probator a unor agende conţinând înscrisuri de mână.

CA Alba Iulia a respins ca "nefondată" contestaţia declarată de DIICOT.

Decizia, pronunţată miercuri în camera de consiliu, este definitivă.

Pe rolul CA Alba Iulia s-a aflat judecarea contestaţiilor depuse împotriva soluţiei prin care Tribunalul Sibiu a dispus, în iunie, începerea judecăţii cauzei în dosarul Carpatica Asigurări, în care omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său, Oprea Nicolae, şi alte persoane, printre care şi Angela Toncescu, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sunt acuzaţi de procurori că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 70 milioane de lei.

Potrivit informaţiilor postate pe portalul Tribunalului Sibiu, în 24 iunie, magistraţii au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 5 septembrie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT- Biroul Teritorial Sibiu, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 56/D/P/2015, "cu excepţia celor excluse" prin încheierea de cameră preliminară din data de 10 mai, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară.

Instanţa a constatat, în 10 mai, nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate, respectiv prelungite, excluzând din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică sus-menţionate.

Tribunalul Sibiu a dispus, în iunie, începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Ilie Carabulea, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals, evaziune fiscală, spălare de bani, în formă continuată, şi Oprea Nicolae Carabulea, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals, delapidare, folosirea cu rea credinţă a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia, în formă continuată (5 acte materiale).

De asemenea, instanţa Tribunalului Sibiu a dispus începerea judecăţii cauzei şi în ceea ce o priveşte pe Angela Toncescu, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată (cel puţin 6 acte materiale), faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals informatic, în formă continuată, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals.

Aceeaşi decizie a fost dispusă, la Tribunalul Sibiu, şi pentru Maria Coşa, Georgeta Crideanu, Liviu Andrei Stoicescu, Gheorghe Năşărău, Ana Popa şi Adrian Văcaru, precum şi pentru SC Romticket SA şi SC Carpatica Asig SA.

Împotriva încheierii Tribunalului Sibiu au formulat contestaţie atât DIICOT, cât şi inculpaţii.

În urmă cu trei ani şi jumătate, în primăvara lui 2016, omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său, Oprea Nicolae, şi alţi trei inculpaţi au fost arestaţi în dosarul Carpatica Asig. Ei au fost puşi în libertate după ce CA Alba Iulia a constatat că în dispozitivul încheierii Tribunalului Sibiu nu s-a menţionat perioada pentru care s-a dispus această măsură preventivă, precum şi data până la care arestarea preventivă a fost dispusă.

Prejudiciul cauzat este, potrivit procurorilor, de aproximativ 70 milioane de lei. Potrivit informaţiilor date publicităţii în 2016, inculpaţii au fost acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmăreau protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asigurări şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel