Bulgarii au deschis un nou traseu spre Grecia, cel mai scurt

Turiștii români pot ajunge mai ușor pe plajele grecești prin noul punct de trecere a frontierei dintre Bulgaria și Grecia, Makaza- Nimfea. Traseul de 375 de kilometri Ruse-Makaza, care leagă România de Grecia, poate fi parcurs în aproximativ 5 ore.

În septembrie 2013, Bulgaria şi Grecia au inaugurat un nou punct de trecere a frontierei la Makaza-Nimfea. Este cel de-al doilea punct de trecere deschis între cele două ţări, în ultimii trei ani, după cel de la Zlatograd-Thermes, scrie adevarul.ro.

Punctul de frontieră Makaza a fost închis în anul 1945, consecinţă a izolării blocului comunist, din care făcea parte şi Bulgaria, de statele care nu erau satelite URSS. Indiferent de destinaţia aleasă, fie că este vorba de Thassos, Halkidiki, Paralia Katerini, Lefkada, Corfu sau Atena, noul traseu este mai convenabil decât ruta ”clasică” prin vama Kulata-Promachonas (via Sofia) sau Svilengrad-Ormenio şi Zlatograd-Thermes.

Noul traseu scurtează drumul spre Grecia cu câteva zeci de kilometri, iar ruta este mai rapidă datorită reliefului plat și a modernizării unor sectoare de drum atât în Bulgaria, cât și în Grecia.

Ruta prin Makaza trece prin localităţile Ruse, Byala, Veliko Târnovo, Gurkovo, Maglizh, Tulovo, Stara Zagora, Dimitrovgrad, Haskovo, Kardzhali, Nimfea şi Komotini, unde se intră pe autostradă, potrivit adevarul.ro. Pe la Makaza pot trece graniţa doar autovehicule sub 3,5 tone şi autocare, această fiind cererea Greciei, în timp ce Bulgaria a solicitat să fie acceptate şi vehicule comerciale sub 5 tone.

Turiştii care merg cu maşina personală spre Grecia nu trebuie să uite să-şi cumpere viniete de drum, pentru a nu risca amenzi usturătoare. Circulaţia fără vinietă în Bulgaria se sancţionează cu amenzi de până la 300 de leva (aproximativ 154 de euro).


Vinieta, care costă echivalentul a 5 euro pentru o săptămână sau 13 euro pentru o lună, se poate procura de la un ghişeu din apropierea vămii Ruse sau de la benzinării. Atenţie însă la faptul că nu toate benzinăriile comercializează documentele pentru taxa de drum. La ghişeul de lângă vamă, se poate plăti şi în lei, dar la un curs valutar mai mare. La benzinării, plate este posibilă cu ajutorul unui card bancar. Lipirea vinietei pe parbriz este obligatorie, în caz contrar riscaţi aceeleaşi amenzi.

Cei mai mulţi turişti care tranzitează Bulgaria pe această rută preferă să facă "plinul" în ultimul oraş înainte de vamă, Kardzhali (45 km de vamă). Aici, sunt mai multe benzinării ale brandurilor OMV, Rompetrol, LukOil sau, mai nou, Gazprom. Benzinării asemănătoare se găsesc şi în alte oraşe de pe traseu (Haskovo – 93 km de vamă sau Dimitrovgrad – 115 km). Drumul este foarte bine marcat cu indicatoare, astfel că poate fi parcurs şi fără ajutorul unui aparat GPS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel