Bulgaria: Premierul Borisov a fost eliberat

Premierul Borisov a fost eliberat.

Fostul premier bulgar Boiko Borisov, arestat joi seara sub suspiciunea de extorcare, a fost eliberat vineri, potrivit imaginilor difuzate de televiziune, relatează AFP. A fost brutal şi răutăcios, ne-am întors la comunism, a reacţionat el, adăugând că nu a fost pus sub acuzare.

Au intrat în casa mea în timp ce luam cina. Nu au găsit nimic şi când am crezut că pleacă, mi-au spus, stânjeniţi: 'Trebuie să vă arestăm' , a declarat politicianul în vârstă de 62 de ani.

Procuratura nu a comentat încă acest caz.

Borisov a fost arestat în cadrul unei vaste operaţiuni poliţieneşti ordonate de Ministerul de Interne în legătură cu 120 de dosare de la Parchetul European, dar fără coordonare cu parchetul naţional din motiv de urgenţă. Doi membri ai partidului său conservator, între care fostul ministru de Finanţe Vladislav Goranov, au fost de asemenea plasaţi în arest. Avocatul său Menko Menkov a denunţat o decizie arbitrară, în timp ce câteva sute de susţinători ai partidului conservator GERB au protestat vineri dimineaţa în centrul capitalei Sofia.

Fostul prim-ministru bulgar Boiko Borisov a fost reţinut sub suspiciunea de extorcare şi nu pentru folosire abuzivă de fonduri ale Uniunii Europene, aşa cum s-a raportat anterior, au anunţat vineri procurori la Sofia, notează DPA. Borisov, care a ocupat funcţia de prim-ministru ca şef al partidului conservator GERB pentru trei perioade între 2009 şi anul trecut, a fost reţinut pentru 24 de ore joi. Procurorul şef al Parchetului European, Laura Kovesi, a vizitat Sofia miercuri şi joi. În timpul vizitei, ea a spus că există dovezi pentru 120 de cazuri de folosire abuzivă a fondurilor UE în Bulgaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel