Bulgaria: Directorul postului naţional de radio, demis pentru încălcarea dreptului la informare al cetăţenilor

Autoritatea de reglementare în domeniul mass-media din Bulgaria l-a demis joi pe directorului postului naţional de radio (BNR), Svetoslav Kostov, care a întrerupt timp de câteva ore emisia luna trecută în urma unei dispute cu o prezentatoare, cunoscută pentru relatările sale despre corupţia din sistemul de justiţie, transmite Reuters.

Toţi cei cinci membri ai Consiliul pentru Media Electronice (CEM) au votat pentru demiterea lui Kostov din funcţia de director general al radioului public şi l-au numit ca interimar pe Anton Mitov, până acum şef al departamentului arhivelor BNR, scrie Agerpres.

Consiliul iniţiase săptămâna trecută procedura de destituire a lui Kostov.

Membrii săi au apreciat că întreruperea timp de cinci ore, pe 13 septembrie, a canalului de ştiri Horizont al BNR a încălcat în mod grav dreptul la informare al cetăţenilor bulgari.

Conducerea postului a motivat atunci situaţia prin 'lucrări de întreţinere tehnică', dar anchetatorii au afirmat că nu au găsit motive pentru astfel de lucrări.

Personalul BNR a declarat că motivul întreruperii este legat de încercările lui Kostov de a o concedia pe Silvia Velikova, o prezentatoare şi reporteră cunoscută pentru criticile deschise la adresa lui Ivan Gheşev, nominalizat de guvern ca procuror general.

Conducerea BNR a susţinut că Velikova şi-a încălcat contractul, întrucât a cerut în direct ascultătorilor radioului să se alăture protestelor de stradă împotriva numirii lui Gheşev. Jurnalista a fost suspendată, însă mai mulţi ziarişti şi alţi comentatori consideră că sancţiunea împotriva ei a fost motivată politic. Niciunul din colegii săi nu a acceptat să o înlocuiască, iar ca urmare emisia Horizont a fost întreruptă.

Velikova a fost repusă în drepturi după o intervenţie a premierului Boiko Borisov, în contextul indignării publice şi al unui protest împotriva încălcării dreptului la libera exprimare, la care au participat zeci de angajaţi ai BNR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel