Bulancea, Dumitriu, Uncheşelu. CSM discută acţiunea disciplinară exercitată de IJ asupra procurorilor

Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să ia în discuţie, miercuri, acţiunea disciplinară promovată de Inspecţia Judiciară cu privire la procurorii DNA Marius Bogdan Bulancea, Paul Silviu Dumitriu şi Jean Nicolae Uncheşelu. 

Pe 6 septembrie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorii Marius Bogdan Bulancea, Paul Silviu Dumitriu şi Jean Nicolae Uncheşelu de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală pentru îndeplinirea funcţiei cu gravă neglijenţă, în legătură cu dosarul privind Ordonanţa 13.

Potrivit unui comunicat al IJ transmis, acţiunile celor trei procurori au avut ca rezultat încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat. Referitor la nerespectarea normelor de drept procesual care reglementează competenţa DNA, inspectorii judiciari au apreciat că, prin conduita adoptată de procurorul şef de secţie Marius Bogdan Bulancea şi procurorul şef adjunct secţie Paul Silviu Dumitriu, în ceea ce priveşte înregistrarea denunţului formulat la 31 ianuarie 2017 şi constituirea dosarului, au fost nesocotite o serie de dispoziţii din Codul de procedură penală, Legea 78/2000 şi din Legea 115/1999.

[citeste si]

IJ anunţa că a constatat şi nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Acestea impuneau organului judiciar clasarea cauzei fără a efectua acte de urmărire penală, ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale, dar şi să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât 'toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel