Vâlcu şi Bulai au comentat metodele de predare a disciplinelor de bază, cu precădere a limbii şi literaturii române, în şcoli şi licee şi au ajuns la concluzia că nu sunt mari diferenţe, dacă nu chiar deloc, între manualele şi planificările de acum şi cele de pe vremea lui Ceauşescu. Bulai nu s-a ferit să afirme, chiar, că sistemul de învăţământ pare încă prins în "mrejele" comunismului, în sensul că încă se mai dau comentarii literare şi poezii pentru a fi memorate mecanic, încă se mai punctează lucrarea elevului în funcţie de cât de mult a reprodus din comentariile "de-a gata", încă nu se dă libertate copilului să gândească pe cont propriu, să vină cu interpretările personale când e vorba de o operă literară, încă li se impune să citeze din alţii (n.r. profesori) care, după aprecierea lui Bulai, "sunt într- concurenţă permanentă, au un concurs tacit, secret, care dintre noi e mai deştept."
Profesorii au un concurs tacit, secret, între ei
"Cu asta se ocupă acum unii profesori: dau comentarii elevilor cu ce a vrut poetul să spună, să le înveţe pe de rost. În trecut, era o obsesie să înveţi poezii pe dinafară. Inclusiv poezii pe care nu le înţelegeai sau te depăşeau. Un Blaga te depăşeşte, e o poezie grea, nu e "Somnoroase păsărele"! Obsesia aia de a radiografia opera literară este pusă în faţa unui principiu al predării limbii românii - Fă-mă pe mine, elev, să iubesc literatura! Fă-mă să citesc nu ca obligaţie ci pentru că-mi face o plăcere deosebită. Ori, aici, profesorii care creează manuale şi programe de studiu au un concurs tacit între ei: cât de deştepţi suntem noi? Cum a fost exemplul acela cu "translucid"... ce este? Însuşire sau caracteristică? Am văzut profesori de limba română care se uitau cruciş la subiecte de examen! Dom'le, scopul limbii şi literaturii române nu este să demonstreze profesorilor că sunt foarte deştepţi sau să facă filologi din copiii ăia. La şcoala generală, ca şi la liceu, trebuie să dezvolţi o cunoaştere vis-a-vis de tot ce înseamnă limbă şi literatură, dragostea de literatură şi, mai ales, o supervigilenţă faţă de limba română. Ceea ce nu se produce în final", a mărturisit Bulai.
Val Vâlcu a venit cu completări: "În generală, am avut o super profesoară care mă punea să învăţ comentarii pe de rost. Şi eu, cum mă pricepeam, citeam foarte mult, am întrebat: doamnă, dar de ce trebuie să fac asta? Mi-a răspuns: păi corectorii cum să vă puncteze? Ei dau, să zicem, 0.25 de puncte dacă ai zis, de exemplu, că s-au folosit metafore şi tot aşa... [...] Copiam de-al dr*cului numai la poezii. Pentru că mi se părea absurd să înveţi poezii pe de rost."
Am rămas din comunism cu exerciţiul teoretizării. Teoretizăm orice!
"Pe vremuri, la jurnalism sportiv, era un profesor care scădea un punct la fiecare greşeală gramaticală. Îţi dai seama că studenţii toţi erau rupţi, puteau să piardă examenul, chiar dacă scriau ce trebuie, doar pentru că mai poceau limba română. Această exigenţă pentru limba română nu e cultivată, nu e cultivată nici la profesori, fie vorba-ntre noi. Nu se punea accent pe stilistică, pe lucruri practice gen cum să faci o cerere, cum să scrii o scrisoare. Ne-a rămas din comunism acest exerciţiu al teoretizării a orice. Adică, în şcoală, se tratează teoretic lucruri care ar trebui să ţină de o dimensiune pragmatică. Inclusiv la tot felul de discipline din facultăţi" a mai spus Alfred Bulai, cunoscut pentru replicile acide şi întotdeauna transparente.
Discuţia integrală AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
