Bugetul, contestat la CCR. Gabriel Leş: Este grav unde am ajuns

Gabriel Leș
Gabriel Leș

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat sâmbătă, la Satu Mare, că în cazul în care Curtea Constituţională va avea observaţii la legea bugetului, aceasta îşi va relua parcursul în Parlament, ceea ce va duce la o întârziere de circa două luni până la intrarea în vigoare a legii.

"Nu există elemente de neconstituţionalitate pe buget, Curtea Constituţională nu prea se poate pronunţa pe aspecte care ţin de buget. În condiţiile în care Curtea Constituţională va veni cu anumite lucruri care ar trebui corectate, bineînţeles că acest buget va relua paşii. Va reintra în comisii, va reintra în Parlament, lucru care ne poate aduce încă două luni de zile, o lună şi jumătate, ca şi termen", a declarat Leş, într-o conferinţă de presă susţinută la organizaţia PSD Satu Mare. 


El a arătat că în fiecare an opoziţia acuză că bugetul este unul nerealist, dar de fiecare dată indicatorii sunt atinşi

 

"Din 2017 începând opoziţia spune acelaşi lucru în fiecare an: este un buget nerealist, nu reuşiţi să vă încadraţi în deficit şi aşa mai departe, nu reuşiţi să faceţi investiţiile pe care vi le-aţi propus, nu puteţi, nu puteţi... Exact asta se întâmplă de trei ani. Bugetul este crescut şi în acest an şi sunt cifre nu luate de la sediul PSD, ci sunt luaţi indicatorii de la instituţii specializate. La Ministerul Apărării Naţionale vorbim strict de 2%. Am avut 18,5 miliarde în 2018 ca şi sumă, anul acesta avem 20,5. Deci 2 miliarde în plus la buget. Asta înseamnă un buget care a crescut, care funcţionează şi care poate să suporte toate măsurile pe care noi le-am luat conform programului de guvernare. Tare îmi este că la sfârşitul acestui an şi la începutul anului viitor vom avea exact aceeaşi bătălie, probabil puţin mai redusă pentru că va fi trecută campania prezidenţială care văd că este mult mai importantă decât tot ceea ce se întâmplă în ţara aceasta la acest moment", a afirmat Leş. 


Ministrul Apărării a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis a atacat bugetul doar din motive electorale

 

"Ajungi ca preşedintele să atace bugetul României, în condiţiile în care PNL se bate cu pumnul în piept că a corectat atâtea nedreptăţi. Este destul de grav unde am ajuns atunci când discutăm de lucruri extrem de importante şi de serioase pe chestiuni care ţin de macroeconomie. (...) Ne asumăm 2% din PIB mai departe, este al treilea an consecutiv pentru Apărare, şi cu toate astea atacăm bugetul. Mergem şi ne lăudăm peste tot, şi mă refer în special la preşedintele României, se laudă peste tot că avem 2% din PIB şi respectăm angajamentul pe care l-am făcut aliaţilor noştri, dar atacăm bugetul şi suntem în situaţii extrem de complicate, doar de dragul unei campanii electorale, un lucru care ar trebui totuşi făcut la un nivel normal şi la un nivel care să permită totuşi instituţiilor statului să lucreze. Înţeleg democraţia, dar cred că am ajuns un pic prea departe la astfel de lucruri", a adăugat ministrul Gabriel Leş.

Vezi şi: JPSG Europol, 24-25 februarie. Liderii europeni, reuniți la București

ANM, prognoza meteo. Vremea pe o lună, 25 februarie - 25 martie 2019

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel