Buget 2020, amendamentele PSD: 5% din PIB pentru Educație și dublarea alocațiilor pentru copii

MDRAP
MDRAP

PSD a depus amendamente la proiectul de lege privind bugetul anului 2020 pentru care Guvernul își va angaja, luni, răspunderea. Social-democrații vor alocarea a 5% din PIB pentru Educație și 1% din PIB pentru cercetare și, totodată, includerea dublării alocațiilor pentru copii.

"Alocă guvernul PNL ce mai mică alocare pentru educație din ultimii mulți ani, și anume 2,9% din PIB, în condițiile în care au comasat ministerul Educației cu ministerul Cercetării. Unde sunt cei 6% din PIB promiși, susținuți atunci când erau în opoziție?", a declarat, luni, deputatul PSD Daniel Suciu într-o conferință de presă la Parlament.

Amendamentul PSD privind Educația la proiectul Guvernului PNL pentru bugetul de stat prevede:

"(1) În temeiul art. 8 din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale 5% din Produsul Intern Brut. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii.

(2) Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă de la bugetul de stat 1% din Produsul Intern Brut.

(3) În perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2020 se suspendă toate derogările operate prin alte acte normative de la art. 8, art. 27 alin. (6), art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare".

Social-democrații motivează acest amendament făcând referire la creșterea economică înregistrată de România la nivelul UE.

"România a înregistrat în ultimii ani o creștere economică ridicată, fiind din acest punct de vedere pe unul din primele locuri din Uniunea Europeana. Însă, bugetul educației a rămas, în fiecare an, sub 3% din PIB. Deși avem o Lege în vigoare care prevede alocarea unui buget de minim 6% din PIB - ea nu este respectată. Guvernul a semnat la Alba Iulia un acord cu sindicatele din învățământ unde promite 6% din PIB. Susținem respectarea prevederilor legilor aprobate de Parlamentul României, iar eventuale prorogări de la termenele de implementare a legii nu ar mai trebui să existe, dacă există respect pentru lege, pentru cetățeni, pentru educație și pentru viitorul României", potrivit proiectului de buget, anunţă Mediafax.

Dublarea alocaţiilor

De asemenea, PSD propune introducerea prevederii legale ca alocațiile copiilor să fie dublate, măsură ce a fost deja adoptată, decizional, în Camera Deputaților.

Amendamentul parlamentarilor PSD prevede:
"Începand cu data de 1 ianuarie 2020 alocatia de stat pentru copii se stabileste in cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani, sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap;

b) 300 de lei pentru copiii cu varsta intre 2 si 18 ani, precum si pentru tinerii prevazuti la art.1, alin.(3) din Ordonanta de Urgenta a guvernului nr. 9 pe 2019 pentru modificarea si completarea Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, precum si pentru modificarea art.58, alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

c) 600 de lei pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 18 ani, in cazul copilului cu handicap".

Ce a anunţat Daniel Suciu

Daniel Suciu a afirmat că datoria publică a statului, conform proiectului elaborat de Guvern, va crește la 56 de miliarde iar Executivul se împrumută astfel de trei ori mai mult.

"Și-au construit un buget care prevede o creștere față de anul acesta cu 80 de miliarde lei. Au preconizat un deficit de 3,6% din PIB, asta înseamnă 40 miliarde lei. S-au împrumutat și se împrumută de trei ori mai mult decât s-a împrumutat guvernul PSD. Își propun creșterea datoriei publice cu 56 miliarde de lei. Asta înseamnă bugetul României pentru anul 2020, în condițiile în care scade drastic bugetul alocat sănătății cu 22%, iar ce este mai grav, că 40% este scăderea pentru investițiile în spitale", a spus Suciu.

Fostul ministru al Dezvoltării mai reclamă tăierea "drastică" a bugetului de la Sănătate.

"Aveți aici realitatea scrisă de către dumneavoastră, negru pe alb, și asta însemna că la sănătate vin cele mai mari tăieri din ultimii ani, minus 22%, aproape 3,5 miliarde. Și este o minciună ce spuneți în spațiul public, că nu se taie nici de la ministerul Sănătății și nici de la Casa de Asigurări de Sănătate, slide-ul următor arată că și de la Casa de Asigurări de Sănătate se taie în jur de 700-800 milioane lei, adică aproape 1 miliarde, 764 milioane. Unde sunt vocile PNL care își rupeau cămășile de pe ei în Parlament și ne cereau investiții in sănătate, in spitale, când ei taie cu 22%. Unde este doamna vice-premier Raluca Turcan, unde sunt specialiștii din sănătate, pentru că am început să vedem că deja sindicatele vorbesc și vorbesc cu cifrele acestea, care sunt cifrele reale, nu mai mințiți stimați colegi de la PNL, trebuia să veniți in Parlament cu bugetul că absolut toată lumea să vadă ceea ce vreți să faceți", a declarat acesta.

De asemenea, PSD a depus un amendament prin care sumele defalcate pentru bugetele locale se măresc de la 15 miliarde de lei la 19,7 miliarde de lei.

"Pentru a asigura resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, propunem ca în anul 2020 să se asigure pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București cel puțin suma de 19.784,8 milioane lei", arată motivația social-democraților.

Sursa de finanțare prevăzută de parlamentari are în vedere diminuarea cu 4.713 milioane lei a creditelor bugetare prevăzute la "BUNURI SI SERVICII" din bugetul de stat – cheltuieli aferente aparatului administrativ central: ministere, agenții guvernamental.

Pentru proiectul autostrăzii Pitești-Sibiu, PSD a depus un amendament prin care creditele bugetare pentru anul 2020 cresc cu suma de 200.000 mii lei.

Amendamentul prevede: "Pentru anul 2020, în proiectul de buget sunt prevăzute credite de angajament de 4.833.248 mii lei și credite bugetare de 212.497 mii lei. Se majorează propunerea de buget cu privire la creditele bugetare pentru anul 2020 cu suma de 200.000 mii lei, creditele bugetare fiind astfel de 412.497 mii lei".

"Autostrada Piteşti – Sibiu este cea mai așteptată și dorită autostradă din România. Acest tronson de autostradă este prioritate absolută, atât în documente programatice precum Master Planul de Transport al României, cât și pe lista solicitărilor mediului privat. De exemplu, una dintre cele mai mari companii din România, Dacia Grup Renault, cel mai mare exportator la nivel național, militează de ani buni pentru această autostradă", arată social-democrații.

Daniel Suciu a mai precizat că 44% sunt tăiate de la bugetul ministerului Dezvoltării Regionale și respectiv 5 miliarde de lei de la PNDL. De asemenea, Suciu a precizat că Agricultura va avea un buget cu 14,5% (3 miliarde de lei) mai mic ca anul trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel