București, Suceava și Cluj, desemnate de Comisia Europeană să participe la misiunea UE pentru orașe inteligente și neutre din punctul de vedere climatic

Eu Missions/ Sursa Uniunea Europeană
Eu Missions/ Sursa Uniunea Europeană

Comisia a desemnat astăzi cele 100 de orașe din UE care vor participa la misiunea UE pentru 100 de orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030, așa-numita misiune „Orașe”. 

Cele 100 de orașe se află în toate cele 27 de state membre, iar alte 12 orașe se află în țări asociate sau cu potențial de a fi asociate la programul Orizont Europa, programul UE pentru cercetare și inovare (2021 – 2027).

Zonele noastre urbane găzduiesc 75 % dintre cetățenii UE. Pe plan mondial, zonele urbane consumă peste 65 % din energia mondială, generând peste 70 % din emisiile de CO2. Prin urmare, este important ca orașele să acționeze ca ecosisteme de experimentare și inovare pentru a le ajuta pe toate celelalte în tranziția lor spre a deveni neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2050, se arată în comunicatul transmis pe pagina ec.europa.eu

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat: „Tranziția verde este în plină desfășurare în întreaga Europă. Dar întotdeauna este nevoie de deschizători de drumuri, care își stabilesc obiective și mai ambițioase. Aceste orașe ne arată calea spre un viitor mai sănătos. Le vom sprijini în acest sens! Haideți să începem să acționăm chiar de astăzi.”

Misiunea „Orașe” va primi finanțare în valoare de 360 milioane EUR

Misiunea „Orașe” va primi finanțare în valoare de 360 milioane EUR în cadrul programului Orizont Europa pentru perioada 2022-2023, pentru a demara căile de inovare către neutralitatea climatică până în 2030. Acțiunile de cercetare și inovare vor aborda mobilitatea curată, eficiența energetică și planificarea urbană ecologică și vor oferi posibilitatea de a elabora inițiative comune și de a intensifica colaborările în sinergie cu alte programe ale UE.

Beneficiile pentru orașe includ consiliere și asistență personalizate din partea unei platforme dedicate misiunii și gestionată de NetZeroCities, finanțare suplimentară și oportunități de finanțare, precum și posibilitatea de a se alătura unor acțiuni de inovare și unor proiecte-pilot de mare anvergură. Misiunea oferă, în plus, oportunități de colaborare, de schimb de cele mai bune practici între orașe și de sprijin pentru implicarea cetățenilor în misiune.

1. -imagine fara descriere- (screenshot-2022-04-28-135851---copie_21316100.jpg)

Etapele următoare

Comisia va invita cele 100 de orașe selectate să elaboreze contracte pentru orașe în domeniul climei, care vor include un plan general vizând neutralitatea climatică în toate sectoarele, cum ar fi energia, clădirile, gestionarea deșeurilor și transporturile, împreună cu planurile aferente de investiții.

Acest proces va implica cetățenii, organizațiile de cercetare și sectorul privat. Angajamentele clare și vizibile asumate de orașe în cadrul contractelor pentru orașe în domeniul climei le vor permite să colaboreze cu UE, cu autoritățile naționale și regionale și, cel mai important, cu propriii cetățeni, pentru a îndeplini acest obiectiv ambițios.

 

Context

Orașele au fost invitate în noiembrie 2021 să își exprime interesul de a participa la Misiune. Perioada de exprimare a interesului s-a încheiat la 31 ianuarie 2022.

Într-o primă etapă, experți independenți au evaluat fiecare candidatură. Într-o a doua etapă, Comisia a aplicat criterii suplimentare pentru a asigura un echilibru geografic și o diversitate de orașe în ceea ce privește dimensiunea, impactul și ideile inovatoare. În total, 377 de orașe și-au depus candidatura pentru a face parte din misiunea „Orașe”.

Cele 100 de orașe din UE alese astăzi reprezintă 12 % din populația UE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel