Urmărește emisiunea live


Bucureşti, scandal buget. Primăria Capitalei, precizări

Primăria Capitalei
Primăria Capitalei

Execuţia bugetului local la 30 septembrie 2018 este de 59%, şi nu de 18 % cum eronat au fost interpretate secţiuni din proiectul privind aprobarea execuţiei bugetului Municipiului Bucureşti, proiect supus dezbaterii, ieri, în şedinţa Consiliului General, subliniază Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă.

Concret, la secţiunea de funcţionare, care cuprinde categorii de cheltuieli importante pentru buna funcţionare a oraşului, subvenţiile la transportul în comun, la apă caldă şi căldură, proiectele sociale dedicate categoriilor vulnerabile, cheltuieli de personal ale aparatului propriu şi ale unor instituţii subordonate, fondurile alocate de la buget teatrelor şi altor instituţii de cultură aflate în subordinea PMB, precum şi alte cheltuieli curente - execuţia bugetară este de peste 80%, se arată în comunicatul de presă

În ceea ce priveşte execuţia bugetară de 18% , acest procent se referă strict la secţiunea de dezvoltare unde, din motive independente de actuala administraţie, pentru anumite proiecte de investiţii, nu s-au putut face cheltuieli pentru că o parte din acestea sunt proiecte vechi, demarate cu mulţi ani în urmă, blocate, preluate cu vicii în contracte şi cu întârzieri semnificative în graficul de execuţie. De asemenea, pentru unele proiecte noi, bugetate la începutul anului, fondurile alocate nu au putut fi cheltuite, dificultăţile în execuţie fiind datorate modificărilor legislative apărute în legea achiziţiilor publice, dar şi nenumăratelor contestaţii depuse în cadrul licitaţiilor.

Precizăm, de asemenea, că Primăria Municipiului Bucureşti nu înregistrează plăti restante sau arierate către alte entităţi, toate obligaţiile financiare scandente până la dată de 30 septembrie, fiind achitate, precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel