Brzeziński, despre Ucraina: Obama trebuie să recunoască

US-SAUDI-BRZEZINSKI
US-SAUDI-BRZEZINSKI

Politologul Zbigniew Brzezinski îl îndeamnă pe președintele SUA Barack Obama să recunoască în fața națiunii americane că situația din Ucraina este cea mai importantă provocare pentru sistemul internațional de la sfârșitul Războiului Rece.

Fostul consilier al președintelui Jimmy Carter spune că a trecut deja o lună de la anexarea Crimeii, dar Obama nu a explicat clar americanilor care este miza în Ucraina: "de ce avem această problemă; de ce este în interesul nostru comun să o rezolvăm (criza) împreună cu rușii, dacă este posibil; și de ce, dacă negocierile nu au succes, avem obligația să ajutăm Ucraina".

"Peste toate, președintele trebuie să clarifice de ce nu putem tolera un sistem internațional în care țările sunt invadate de bandiți și destabilizate din exterior", arată reputatul politolog într-o analiză pentru Politico

Brzezinski spune că, în general, este de acord cu deciziile pe care Obama le-a luat până acum, dar îi găsește o vină președintelui american în faptul că nu s-a adresat încă națiunii pe chestiunea crizei din Ucraina, deși "are nevoie de sprijinul americanilor".

"Ne confruntăm cu amenințarea reală că Rusia încearcă să altereze cu forța înțelegerile privind securitatea încheiate după Războiul Rece. Totodată, suntem în fața posibilității ca efectul dinamic al unei asemenea realizări să fie intesificarea presiunilor ruse asupra țărilor NATO vulnerabile", mai spune Brzezinski.

Citește și: Două elicoptere doborâte la Slaviansk de rebeli. Kremlinul reacționează

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel