Brigitte Macron, în mijlocul unui scandal în Franța. Prima doamnă a depus plângere

Anturajul soţiei preşedintelui francez Emmanuel Macron, Brigitte Macron, a depus plângere pentru uzurpare de identitate, după trimiterea de emailuri false pe numele său, a anunţat vineri cabinetul său, informează AFP.

Această plângere a fost depusă la Paris în urma informaţiilor parvenite de la Palatul Elysee, conform cărora restaurante, hoteluri sau firme de prestări de servicii au primit emailuri în care se cereau avantaje şi care erau semnate de un membru al cabinetului de la adresa [email protected], a precizat aceeaşi sursă.

'O anchetă este în curs', a precizat cabinetul lui Brigitte Macron, fără a intra în detalii, confirmând o informaţie a postului de radio RTL.

Aceste emailuri trimise în Maroc, în Austalia, Franţa sau Hong-Kong, vizează 'mici servicii, cereri de invitaţie sau de primire privilegiată pentru apropiaţi ai Primei Doamne', precizează RTL.

[citeste si]

Postul de radio citează drept exemplu o cerere primită de un hotel pentru 'a se duce la aeroport şi a-l întâmpina pe nepotul doamnei Brigitte Macron' şi o alta în care se cereau Federaţiei Australiene de Automobilism două locuri pentru Grand Prix la Formula 1 din Australia.

Însă, potrivit cabinetului doamnei Macron, nimeni nu s-ar fi prezentat la aceste instituţii pentru a profita de avantajele cerute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel