BREXIT, zi decisivă în Parlamentul britanic. INCIDENT la Westminster, suspect pus la pământ de polițiști

Londra
Londra

În timp ce Legislativul britanic urmează să supună la vot decizia extrem de importantă privind soarta acordului cu privire la retragerea Regatului Unit din UE, lângă Parlament polițiștii londonezi au pus la pământ și încătușat un suspect,  potrivit cotidianului Mirror.

Din primele informații se pare că acesta a încercat să treacă de turnicheții aflați într-o zonă de intrare interzisă publicului care ducea către Camera Comunelor din cadrul Parlamentului.

De asemenea, Poliția este în alertă, deoarece zeci de mii de protestatari sunt așteptați să se alăture unui marș, care se va desfășura în apropierea Parlamentului britanic. Oamenii solicită un al doilea referendum cu privire la condițiile acordului lui Johnson privind Brexitul.

Amintim faptul că Parlamentul britanic s-a reunit sâmbătă pentru o şedinţă extraordinară consacrată acordului privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Dacă textul este aprobat de deputaţi, executivul va prezenta de luni un proiect de lege destinat să-l pună în aplicare, au indicat serviciile premierului Boris Johnson.

Guvernul conservatorilor nu mai dispune decât de 288 de aleşi, în condiţiile în care are nevoie de o majoritate de 320 de voturi în Camera Comunelor, care a respins de trei ori acordul de Brexit obţinut anterior de premierul Theresa May, determinând-o să demisioneze.

Partidele din opoziţie au avertizat deja că vor vota împotriva acordului lui Johnson. În special partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat al executivului în parlament, este împotriva compromisului, care ar afecta potrivit lui integritatea Regatului Unit, prevăzând un tratament diferit pentru Irlanda de Nord.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy