BREXIT. UE, condiție pentru Marea Britanie: E singura opțiune

Un acord de liber-schimb între Uniunea Europeană și Marea Britanie după modelul celui existent între UE și Canada este singura opțiune realistă după ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar în 2019, date fiind chiar cerințele Londrei, a declarat vineri negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, transmit Reuters și dpa, potrivit Agerpres.

Marea Britanie nu dorește să fie parte a pieței comune, a uniunii vamale sau să fie supusă deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, a punctat Barnier.

Dacă iei toate acestea, cu ce rămâi? Un singur lucru: un acord de liber-schimb pe model canadian, a declarat Barnier într-o conferință de presă.

Guvernul britanic însuși este cel care stabilește aceste linii roșii, ceea ce închide anumite uși. Așadar, acesta este modelul pe baza căruia vom lucra, a subliniat Barnier.

Fiecare model de asociere cu un state terțe are propriul său echilibru între drepturi și obligații, a mai arătat negociatorul-șef al UE.

Comisia Europeană a recomandat vineri trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Executivul comunitar a apreciat că au fost înregistrate progrese suficiente cu privire la termenii divorțului de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relației dintre UE și Londra.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel