Brexit. Se ia în calcul suspendarea Parlamentului

Brexit
Brexit

Suspendarea Parlamentului rămâne o opțiune pentru a ne asigura că Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană la data de 31 octombrie, a declarat sâmbătă Dominic Raab, fost ministru pentru Brexit și candidat pentru funcția de prim-ministru al Marii Britanii, conform Reuters.

Raab a respins criticile aduse acestei măsuri de către alți membri ai Partidului Conservator. Dominic Raab, care este susținut de ramura pro-Brexit a Partidului Conservator, a refuzat să respingă această măsură, în eventualitatea în care parlamentarii britanici vor dori să oprească un Brexit fără Acord prin amânarea termenului de ieșire din Blocul comunitar.

„Cred totuși că această măsură nu va fi necesară. Este mult mai greu de data aceasta pentru Parlament să saboteze planurile Guvernului, în special cel privind ieșirea din UE la finalul lunii octombrie”, a declarat Dominic Raab, relatează Mediafax. Fostul ministru britanic pentru Brexit a intrat în cursa pentru funcția de lider al Partidului Conservator și de prim-ministru al Marii Britanii.

Theresa May a demisionat

Theresa May a demisionat oficial vineri din funcția de lider al Partidului Conservator, urmând să asigure interimatul până la alegerea unui succesor, care va prelua și șefia Guvernului de la Londa. Ea și-a exprimat regretul că nu a reușit să încheie procesul de Brexit.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019, după ce Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul va fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel