Brexit. Oferta Theresey May CONTESTATĂ de UE

Propunerile premierului britanic Theresa May cu privire la drepturile cetățenilor europeni în Marea Britanie după ieșirea acestei țări din Uniunea Europeană sunt sub așteptările noastre și riscă să agraveze situația europenilor de pe teritoriul britanic, a avertizat vineri președintele Consiliului European, Donald Tusk,

Prima mea impresie este că oferta Regatului Unit este sub așteptările noastre. Drepturile cetățenilor sunt prima prioritate a UE cu 27 de membri în negocierile cu Regatul Unit, care s-au deschis oficial luni, la Bruxelles, a subliniat Tusk într-o conferință de presă după reuniunea liderilor statelor membre ale UE.

La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a estimat că oferta Londrei constituie 'un pas, dar acest pas nu este suficient'.

El a adăugat că nu își poate imagina ca în supravegherea respectării drepturilor cetățenilor UE în perioada post-Brexit să nu fie implicată Curtea de Justiție a UE.

Premierul britanic Theresa May a afirmat vineri, la Bruxelles, că oferta adresată cu o zi în urmă la summitul de la Bruxelles cu privire la drepturile cetățenilor Uniunii Europene de a locui în Marea Britanie după Brexit este una 'foarte corectă și foarte serioasă', detalii suplimentare urmând să fie prezentate de guvernul său pe 26 iunie.

Noaptea trecută am fost foarte încântată să pot prezenta ceea ce este o ofertă foarte corectă și foarte serioasă pentru cetățenii Uniunii Europene care trăiesc în Marea Britanie, iar guvernul va prezenta propuneri mai detaliate luni. Vreau să-i asigur pe toți acei cetățeni ai UE care se află în Marea Britanie, care și-au construit viețile și căminele în Marea Britanie, că niciunul nu va trebui să plece. Nu vom vedea familii despărțite, le-a declarat Theresa May reporterilor, înaintea celei de-a doua zile a summitului de la Bruxelles, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel