€ 5.0987
|
$ 4.3229
|
Curs valutar: € 5.0987
|
$ 4.3229
 

Brexit, negocieri. Theresa May, ”planuri ambițioase”

theresa_may_42455800_70132100 Theresa May

Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat la sosirea la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles, că le va prezenta liderilor europeni 'planuri ambițioase' pentru ca negocierile cu privire la Brexit să avanseze în săptămânile următoare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

'Vom examina progresele concrete care au fost făcute în negocierile noastre de ieșire (din UE) și vom stabili planuri ambițioase pentru săptămânile următoare. Eu, de pildă, vreau în mod special să văd o urgență în ajungerea la un acord cu privire la drepturile cetățenilor', le-a declarat dna May reporterilor, la sosirea la summitul de la Bruxelles.

Ea a precizat că se va angaja ca Marea Britanie să continue cooperarea cu UE în domenii precum securitatea și apărarea.

'Am prezentat în urmă cu câteva săptămâni, la Florența, o agendă foarte ambițioasă și o viziune pentru viitorul nostru parteneriat între UE și Regatul Unit', a menționat Theresa May.

'În centrul acestuia rămân cooperarea în probleme-cheie și răspunsul la provocările comune cu care ne confruntăm. Acel discurs a prezentat o viziune ambițioasă și sunt nerăbdătoare să putem înregistra progrese în săptămânile viitoare', a mai declarat șefa executivului britanic.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close