Brexit, negocieri. Tensiuni între UE și Marea Britanie

A treia rundă de negocieri dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie privind Brexitul s-a încheiat joi la Bruxelles.

Au fost patru zile de discuții în care nu s-au înregistrat progrese semnificative, ambele părți având în continuare poziții îndepărtate în chestiunile esențiale, consemnează agențiile internaționale de presă, potrivit Agerpres.

'Săptămâna aceasta ne-a adus clarificări utile asupra multor puncte', a spus în fața presei, conform AFP, negociatorul-șef european, Michel Barnier, dând ca exemplu chestiunea lucrătorilor frontalieri.

'Dar nu am înregistrat niciun progres decisiv în subiectele principale' ale divorțului, a adăugat Barnier, subliniind mai ales dificultățile de a se ajunge la o înțelegere privind sumele pe care Marea Britanie ar urma să le plătească în contul obligațiilor deja asumate în cadrul UE.

Așadar, 'suntem departe de a constata progrese suficiente pentru a putea recomanda Consiliului European să angajeze discuții asupra viitoarei relații' dintre UE și Marea Britanie, a continuat Barnier. El a reafirmat astfel refuzul europenilor de a discuta despre viitoarea relație dintre UE și Marea Britanie înainte să fie definitivate condițiile divorțului, poziție ce vine în contradicție cu cea a britanicilor, care doresc ca aceste două problematici să fie discutate în paralel.
Prin urmare, negociatorul-șef britanic, David Davis, a reproșat din nou europenilor că au o atitudine inflexibilă. 'Abordarea britanică este semnificativ mai flexibilă și mai pragmatică' decât cea a UE la aceste negocieri, dar 'am văzut câteva progrese concrete', a menționat negociatorul britanic.

Cele 27 de state rămase în UE după ce Marea Britanie a optat pentru Brexit și-au fixat trei mari priorități la aceste negocieri, respectiv 'factura' pe care Marea Britanie o va plăti după ieșirea din UE, drepturile cetățenilor europeni aflați în această țară și situația frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord, punând Londrei condiția ca mai întâi să fie clarificate aceste aspecte înainte de a se discuta despre un acord comercial.

Guvernul britanic a prezentat săptămâna aceasta pentru prima dată propria analiză juridică a obligațiilor financiare pe care va trebui să le onoreze odată cu părăsirea UE, pentru a-și respecta angajamentele deja asumate în cadrul bugetului european. 'Încă există divergențe de surmontat', a spus joi David Davis la conferința de presă. 'Avem o obligație față de contribuabilii noștri' britanici, a ținut el să adauge.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel