Brexit, negocieri. Avertisment: ”UE trebuie să se pregătească”

Brexit
Brexit

Importanţi oficiali ai Uniunii Europene au fost invitaţi miercuri să se pregătească pentru un posibil Brexit fără acord, negociatorul-şef al UE cerând 'progrese decisive' în tratativele cu Londra, cu o săptămână înainte de un summit european crucial, relatează AFP.

La o reuniune a comisarilor europeni de la Bruxelles, Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, şi Martin Selmayr, secretarul general al Comisiei Europene, au prezentat un bilanţ al negocierilor dintre UE şi Marea Britanie, care urmează să părăsească blocul comunitar la sfârşitul lunii martie 2019.

Michel Barnier 'a reamintit că progrese decisive ar trebui să se facă în timp util pentru Consiliul European din octombrie şi că negocierile la nivel tehnic vor continua în această săptămână', a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

La rândul său, Martin Selmayr 'a făcut un bilanţ al situaţiei lucrărilor pregătitoare ale Comisiei Europene şi a reiterat importanţa ca toate părţile implicate să se pregătească pentru toate rezultatele posibile şi la toate nivelurile', a avertizat Schinas.

'Michel Barnier şi echipa lui lucrează zi şi noapte pentru a ajunge la un acord, însă nu suntem încă în acest punct', a adăugat comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, cu o săptămână înainte de summitul din 18 şi 19 octombrie considerat de Bruxelles 'momentul adevărului' pentru a evita un 'divorţ' fără un acord cu Regatul Unit la sfârşitul lunii martie 2019.

Barnier încearcă să negocieze un astfel de acord, însă timpul se scurge şi liderii europeni au transmis clar că se aşteaptă ca premierul britanic Theresa May să propună o modalitate de a debloca negocierile până săptămâna viitoare. Şefa guvernului de la Londra a fost invitată să vorbească la o cină de lucru pe 17 octombrie, în ajunul summitului şefilor de stat din UE, pentru a face bilanţul evoluţiei negocierilor privind Brexitul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel