BREXIT. Moment de cotitură în istoria Marii Britanii, UITAT. Discurs istoric al lui Churchill: La ce a fost redusă Europa?

Brexit
Brexit

Marea Britanie, una din țările fondatoare UE, se pregăteşte să iasă oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, la ora 23:00, ora Bruxelles-ului. 

Iunie 2016 reprezintă un punct de cotitură în istoria Marii Britanii. Decizia de a părăsi UE în cel mai critic moment din existenţa sa ar putea avea consecinţe greu de prevăzut atât pentru UE cât şi pentru Marea Britanie. Puţină lume ştie, însă, că şi iunie 1940 a fost un punct de cotitură în istoria Marii Britanii. Confruntată cu pericolul unui nou război european, cu pierderea inevitabilă a imperiului, Marea Britanie a început să se gândească din ce în ce mai serios la principiul federalist al relaţiilor anglo-franceze. 

Un rol fundamental l-a avut Mişcarea Uniunii Federale, creată în 1938 de Charles Kimer, Derek Rawnsley şi Patrick Ransome, membri ai partidului Laburiştilor. Ulterior, între 1938 şi 1940, Mişcarea Uniunii Federale a prins din ce în ce mai mulţi adepţi, atât din rândul liberalilor, cât şi dintre socialişti. Astfel, s-a ajuns la posibilitatea ca parteneriatul anglo-francez din timpul războiului să se transforme într-o uniune stabilă şi permanentă, din punct de vedere politic.

Propunerea lui Churchill 

Pe 16 iunie 1940, cu doar câteva ore înainte ca Guvernul francez să capituleze în faţa Germaniei, Winston Churchill le-a făcut francezilor o ofertă despre o "uniune indisolubilă", care ar fi reunit organisme ale apărării, ale politicllor externe, economice şi financiare, o cetăţenie comună şi un singur cabinet de război. Practic, nu se mai dorea cucerirea puterii naţionale, ci construirea unei instituţii supranaţionale, o federaţie a naţiunilor, conform London School of Economics and Political Science. 

Această uniune federală reprezenta, la acea vreme, o experienţă paradigmatică, din moment ce reprezenta încarnarea ideii unificării europene. Cu toate astea, propunerea britanicilor nu a ajuns niciodată pe masa francezilor.  Asta deoarece Franţa capitulase din nou în faţa Germaniei, pentru a doua oară în 70 de ani. 

Acest episod epic din istorie a fost aproape uitat în Marea Britanie de astăzi, în ciuda faptului că a marcat profund procesul de integrare europeană. Nu este o exagerare, astfel, să spunem că Uniunea Europeană este creaţia tradiţiei politice britanice. 

Şase ani mai târziu, discurs istoric al lui Churchill 

"La ce a fost redusă Europa? E adevărat, unele dintre statele mai mici şi-au revenit, dar în zonele mai mari sunt încă mase de oameni chinuiţi şi înfometaţi, care aşteaptă în ruinele caselor şi oraşelor lor o nouă formă de tiranie sau teroare. Printre învingători există un turn Babel de voci, care răzbat prin liniştea disperării. Este tot ceea ce europenii şi rasele germane mai au în acest moment, după ce s-au făcut bucăţi. 

Există însă un remediu care, dacă ar fi spontan şi general adoptat de marea majoritate a oamenilor din toate ţările, ar transforma miraculos Europa şi ar face mare parte din ea, dacă nu toată, la fel de fericită şi de liberă ca Elveţia de azi. Care este acest remediu? Refacerea spiritului european, sau măcar atât cât putem să îl refacem, şi să creăm o structură sub care să trăim în pace, siguranţă şi libertate. 

Trebuie să construim un soi de State Unite în Europa. Doar în acest fel, sute de milioane de oameni vor putea să regăsească bucuria din lucrurile simple. Procesul este simplu. Tot ce trebuie este ca sute de milioane de femei şi bărbaţi să facă lucrurile aşa cum trebuie", a declarat Winston Churchill, într-un discurs susţinut la Zurich în septembrie 1946. 

"O uniune europeană nu zguduie ONU"

"Nu există motive pentru care o organizaţie regională a Europei ar intra în vreun conflict cu organizaţia mondială a Naţiunilor Unite. Din contră, cred că doar într-un grup mare putem supravieţui. În emisfera vestică există deja o astfel de formaţiune. Noi, britanicii, facem deja parte din Commonwealth. Acestea nu slăbesc organizaţiile mondiale, ci le întăresc. Oferă sprijin pentru organizaţiile mondiale. 

De ce să nu fie atunci şi un grup european care ar putea da un sens de patriotism lărgit şi cetăţenie comună oamenilor acestui măreţ continent?", a mai spus Winston Churchill atunci. 

Discursul întreg poate fi consultat aici, pentru a vedea şi cum Winston Churchill a propus, pentru unificarea Europei, o colaborare între Franţa şi Germania. 

Pe 31 ianuarie 2020, la ora 23:00, ora locală a Bruxelles-ului, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, organism la crearea căruia a ajutat şi a contribuit decisiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel