Brexit: Loiseau se declară sceptică în ceea ce priveşte un rezultat diferit în cazul unui al doilea referendum în Regatul Unit

Politiciana franceză Nathalie Loiseau, ''cap de listă'' al partidului preşedintelui francez Emmanuel Macron în perspectiva alegerilor europarlamentare, şi-a exprimat îndoiala miercuri că un nou referendum privind Brexitul va avea un rezultat ''foarte diferit'' de cel din 2016, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Într-o încercare de a ralia la planul său pentru Brexit majoritatea deputaţilor britanici, premierul Theresa May a anunţat marţi o serie de compromisuri, între care posibilitatea unui vot în cadrul unui al doilea referendum şi de a păstra o uniune vamală temporară cu Uniunea Europeană (UE). Nu sunt sigură că un nou referendum ar avea un rezultat neapărat diferit faţă de primul. Mă tem că rezultatul ar fi din nou o Anglie foarte divizată, a declarat Nathalie Loiseau pentru postul de radio RTL.

Ea se află în fruntea listei partidului La République En Marche (LREM) la alegerile europene din 26 mai. Politiciana franceză a apreciat că Brexitul şi situaţie de blocaj actuală sunt 'eşecul populiştilor (...)' şi şi-a exprimat speranţa că britanicii nu îşi vor exporta criza în Uniunea Europeană. De acum încolo, trebuie ca Anglia să meargă înainte, Brexitul trebuie să aibă loc, că dacă va fi nevoie în viitor, vom vorbi, dar mai ales trebuie să avem o relaţie strânsă cu Regatul Unit . Dar nu putem fi cu un picior în uşă, să spun că vreau să rămân, dar să ies, ambele în acelaşi timp şi, mai ales, să blochez totul în Uniunea Europeană, a menţionat Nathalie Loiseau.

Întrebată cu privire la poziţia listei sale privind o posibilă extindere a UE la Albania, în contextul în care capul de listă al partidului Republicanii (dreapta) Francis Xavier Bellamy o acuză că susţine un astfel de proces, ea a dat asigurări că nu este cazul. 'Nu vor fi negocieri în iunie' în acest sens şi 'vom continua să fim împotrivă', a promis ea, pledând în schimb pentru 'un parteneriat strâns (cu Albania) şi a avertizat că în caz contrar demonii războiului din Balcani vor reapărea'. În ceea ce priveşte integrarea României în spaţiul Schengen, Nathalie Loiseau a afirmat că Bucureştiul care 'solicită acest lucru nu a dat niciun semnal care i-ar permite intrarea': În materie de luptă împotriva corupţiei şi a criminalităţii, România înregistrează un recul, a apreciat de asemenea politiciana franceză Nathalie Loiseau. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel