Brexit, consecințe: Mii de morți

Bogdan Cotigă / 29 ian 2019 / 11:12 Salveaza PDF Comentarii
Brexit
Brexit

Scenariul unui 'brexit' lipsit de acord ar putea provoca moartea a 12.400 de persoane în Marea Britanie, în următorul deceniu, ca urmare a unor cardiopatii şi boli cerebro-vasculare, potrivit unui studiu publicat marţi de revista BMJ Open, versiunea online a publicaţiei British Medical Journal, şi citat de EFE.

Studiul realizat de experţi ai Universităţii Imperial College din Londra justifică creşterea numărului de decese provocate de acest tip de patologii în urma scăderii consumului de fructe şi legume din alimentaţia britanicilor, determinată de o escaladare a preţurilor după ieşirea din Uniunea Europeană. Aproximativ 84 % dintre fructele consumate în Marea Britanie în 2017 a fost din import şi 48 % dintre legume, iar costul acestor tranzacţii va creşte considerabil după ieşirea Marii Britanii din UE, notează autorii studiului. Cercetătorii au analizat patru posibile scenarii de 'brexit' şi au concluzionat că cea mai dăunătore ar fi o ieşire fără un acord, fapt ce ar provoca peste 12.000 de decese de boli cardiovasculare în următorul deceniu.

Cresc prețurile

 

Calculele au demonstrat că o ieşire abruptă din blocul comunitar ar provoca o escaladare a preţurilor la produsele de import: un kilogram de banane ar creşte cu 17 % , de citrice cu 14 %, iar de roşii cu aproape 15 %. Consumul de fructe şi legume în rândul britanicilor se află deja sub media recomandată, iar după divorţul de UE procentul s-ar putea reduce şi mai mult, au avertizat experţii. Britanicii consumă cu 11,4 % mai puţine fructe şi cu 9 % mai puţine legume, ceea ce ar duce la o creştere cu 12.400 a numărului de decese, între 2021 şi 2030, reprezentând o creştere de aproximativ 2 %. 'Guvernul britanic ar trebui să ia serios în considerare consecinţele asupra sănătăţii populaţiei, la viitoarele negocieri privind 'brexit-ul', în special consecinţele determinate de schimbările alimentare', au avertizat autorii studiului.

VEZI ȘI:

Retailerii britanici, avertisment: Îi va afecta pe toți consumatorii

Brexit: Presiuni în vederea renunţării la 'backstop'



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23