BREXIT blocat de schimbările MAJORE din Marea Britanie

 Schimbările de miniştri în guvernul britanic au frânat pregătirile Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană (UE), potrivit unui studiu al centrului de analiză Institute for Government (IFG) dat publicităţii joi, relatează AFP. 

Aceste schimbări complică, de asemenea, sarcina premierului Theresa May la nivel naţional, arată studiul.

Dacă nume grele ca şeful diplomaţiei britanice Boris Johnson au scăpat la trei remanieri în doi ani, cea mai recentă având loc la începutul lui ianuarie, 85 de miniştri sau secretari de stat din totalul de 122 sunt noi în funcţii după alegerile anticipate din iunie 2017. 

Conservatorii conduşi de Theresa May au pierdut atunci majoritatea absolută în parlament. 

"Turbulenţele politice şi rotaţiile ministeriale - în special la nivel de secretari de stat - au afectat pregătirile guvernului pentru Brexit, capacitatea sa de a face adoptate legi esenţiale şi capacitatea sa de a răspunde la provocările urgente legate de serviciile publice", scrie IFG. 

Miniștrii rămași 

Numai ministrul pentru Brexit, David Davis, şi unul dintre cei patru secretari de stat au rămas în funcţie la ministerul însărcinat cu ieşirea din UE de la înfiinţarea sa în iulie 2016, după referendumul asupra apartenenţei europene. 

Ministerul Justiţiei, precum şi cel al Muncii şi Pensiilor sunt fiecare la al treilea titular din iulie 2016 şi preluarea puterii de către Theresa May, după referendumul de la 23 iunie care a decis Brexitul. 

"Pe bună dreptate, Brexitul necesită mari eforturi", a comentat directorul IFG, Bronwen Maddox. "Guvernul s-a mai angajat pe lângă alegători în privinţa serviciilor publice, productivităţii, mobilităţii sociale şi proiectelor majore. Dacă eşuează în satisfacerea aşteptărilor acestora, riscă să slăbească şi mai mult încrederea în guvern", a adăugat el, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel