Breaking news pentru Biserică după Paști: Ai fi confortabil cu această veste?

Biserică / Foto DC News
Biserică / Foto DC News

Părintele Vasile Ioana le-a transmis credincioşilor un mesaj important pentru noaptea de Înviere, în condițiile stării de urgență.

„Îndemnul meu personal este ca oamenii să stea acasă în noaptea de Paști. Vom da măsura credinței și încrederii noastre. Dacă eu, ca slujitor al lui Dumnezeu, îți spun, dragul meu creștin, stai acasă, și dacă autoritatea de stat îți spune stai acasă, e bine să o faci. Acum e foarte cool să te împotrivești acestei măsuri. În opinia mea, e greșit. (...) Te-ai trezit acum mare și tare să vrei neapărat, în momentul în care toată lumea stă acasă? Ascultă, dragul meu român. Spunem pentru binele tău.

Imaginează-ți pentru o secundă: ce ar fi Biserica Ortodoxă luni, să se spună că s-au umplut bisericile de oameni și s-a răspândit virusul prin biserici? Ai fi confortabil, creștine, cu această veste?

Noi slujitorii suntem maturi și nu vrem să se răspândească acest virus", a spus părintele Vasile Ioana, luni, la Antena 3.

„Vă spunem adevărul: nu vă putem ține departe la doi metri unii de alții. Am încercat în curte, nu am reușit. Nu stați departe unii de alții. Hai să fim onești, mai bine stăm în casă și dăm dovadă de maturitate", a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel