EXCLUSIV  BRD, experiența lui Daniel Lucanu: Am salariul BLOCAT

Daniel Lucanu a contactat DC News, pentru a-și povesti experiența cu o filială a BRD din Timișoara.

Deoarece nu a plătit la timp o dobândă, acesta spune că nu mai poate avea acces la salariul său. "Mi-a intrat salariul pe card, m-am dus să ridic banii, bag cardul... nici măcar o chitanță nu pot să scot. Am făcut și o filmare la bancomat. De ce? Ei spun că am o descoperire de cont și am întârziat câteva zile cu dobânda. Vreo 40 de lei. Ei zic că s-a oprit salariul, nu este blocat, dar totuși nu pot să-l scot. Și am explicat frumos, am vorbit cu directorul de la Timișoara, pus pe speaker, în biroul directoarei de la agenția de pe Buziașului. Am specificat clar că nu este legal, nu există hotărâre judecătorească pentru așa ceva. Nicio bancă din România nu-și permite să oprească salariul fără o hotărâre judecătorească. Este furt", a declarat Daniel Lucanu, care vrea să acționeze banca în instanță.

Alternativă

Acestuia i-a fost oferită o alternativă, mai exact o linie de credit pe o perioadă de 36 de luni, alternativă pe care a refuzat-o. "O soluție să transform într-o linie de credit pe 36 de luni, automat vine o dobândă, vin multe altele. Le-am spus că nu sunt de acord. Vreau să spună dacă este legal sau nu. Nu are dreptul nimeni în afară de o hotărâre judecătorească să-mi ia salariul și aia se face printr-o poprire", a mai spus Daniel Lucanu. "Efectiv, am uitat (n.r. să plătească dobânda). Ei spun că în data de 7 martie, automat, s-a transformat în altceva. Ideea este că salariul este blocat", a precizat acesta. De menționat că deja a luat legătura cu un avocat.

De asemenea, a spus că, în urmă cu opt ani de zile, s-a confruntat cu o problemă asemănătoare, "s-a tranformat într-o linie de credit, atunci am tăcut din gură". Totodată, spune că i s-a creat un prejudiciu, în contextul în care are de plătit chirie.

În contextul menționat, am încercat să luăm legătura, în cursul zilei de luni, 12 martie, și marți, 13 martie, cu filiala în cauză, pentru un punct de vedere oficial. Încercările repetate au fost fără succes. În cazul în care vom primi un punct de vedere, îl vom publica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel