BRD Bucharest Open 2018. Mihaela Buzărnescu, prima româncă în optimi

mihaela buzarnescu
mihaela buzarnescu

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu (25 WTA), cap de serie 2, s-a calificat marţi în optimile turneului BRD Bucharest Open 2018, la Arenele BNR din Capitală.

Buzărnescu învins-o pe muntenegreanca Danka Kovinic (134 WTA) cu 6-2, 6-4. Mihaela Buzărnescu, 30 ani, a pus presiune pe adversară încă de la primul ghem în care era la primire şi a reuşit un prim break. Mihaela s-a distanţat la 3-0, după ce a câştigat din nou pe serviciul asversarei, deşi aceasta a avut la un moment dat 40-15.

Ambele jucătoare şi-au fructificat apoi serviciul şi scorul a devenit 5-2, cu Mihaela la serviciu pentru câştigarea setului. Românca nu i-a lăsat nicio şansă adversarei şi a câştigat ghemul la zero şi primul set cu 6-2, după 35 minute de joc. Primul set a confirmat şi pe teren diferenţa din clasamentul WTA între cele două jucătoare. Kovinic a câştigat ghemul de debut, dar la 1-1, în ghemul trei, Mihaela a făcut din nou break şi a luat conducerea cu 2-1.

La 4-2, Mihaela a reuşit din nou să rupă serviciul adversarei şi s-a distanţat la 5-2, urmând la serviciu. Kovinic nu a renunţat la luptă, a jucat mai agresiv, şi-a procurat o minge de break şi a amânat deznodământul final, reducând diferenţa la 3-5 şi apoi la 4-5 după ce şi-a câştigat serviciul. Buzărnescu a servit din nou pentru set şi meci, a fost mai atentă şi a câştigat cu 6-2, 6-4 după o oră şi 19 minute de joc. În turul 2, Mihaela va juca împotriva slovenei Tamara Zidansek (93 WTA), pe care o conduce cu 2-0 la meciurile directe.

Favorita doi şi-a asigurat un cec de 3.310 dolari şi 30 puncte WTA La dublu, în turul I, perechea Lidia Morozova (Belarus)/Arantxa Rus (Olanda), cap se serie 4, a învins cuplul Alexandra Cadanţu (România)/Maria Irigoyen (Argentina) cu 6-3, 6-3. Într-o partidă din turul I la simplu, rusoaica Vera Zvonareva a învins-o pe conaţionala ei Ekaterina Alexandrova cu 6-1, 6-2. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel