Brâul Maicii Domnului, expus credincioșilor, la Biserica Apărătorii Patriei din Sectorul 4

Brâul Maicii Domnului. Veșmântul, despre care se spune că a fost țesut de însăși Maica Domnului și că ar avea puteri vindecătoare, va fi adus, pentru al doilea an consecutiv, la o biserică din Sectorul 4 al Capitalei, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, de câteva maici care slujesc în lăcașul elen.

"Cinstitul Brâu al Maicii Domnului" va fi expus credincioșilor creștin ortodocși care vor să se roage și să se reculeagă, în cadrul unei procesiuni impresionante, timp de patru zile, în perioada 21 - 24 iunie, între orele 8.00 și 22.00, la Biserica Apărătorii Patriei 1 (Str. Panselelor, nr. 31, Sector 4).

Mai mult, joi (21 iunie, ora 10.00), în prima zi a procesiunii și duminică (24 iunie, ora 9.00), în ziua de Sânziene vor fi oficiate slujbe speciale, în fața lăcașului de cult, la care va participa și Preasfințitul Ieronim Sinaitul. "Organizăm evenimentul, pentru al doilea an consecutiv în Sectorul 4, pentru că, anul trecut, a atras mii de credincioși, dornici să se roage și să se reculeagă la racla cu „Brâul Maicii Domnului". În acest an, procesiunea are o semnificație specială, având loc în perioada Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel și în ziua de Sânziene, o altă Sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși. Este un moment importat pentru comunitatea noastră. Credința este un liant puternic al românilor", a spus Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Pentru buna desfășurare a procesiunii au fost luate și măsuri speciale.

Astfel, pentru siguranța celor aproximativ 20.000 de credincioși, care se estimează că vor trece prin fața raclei "Cinstitului Brâu al Maicii Domnului", vor fi mobilizate echipaje ale Jandarmeriei și Poliției Locale Sector 4, care vor asigura ordinea publică.

Asistența medicală, pe toată durata evenimentului, va fi asigurată de voluntari de la Crucea Roșie.

Vezi si: Daniel Băluță. Terenuri de sport cu acces gratuit pentru tineri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel