Braşov: Accident rutier cu trei răniţi, provocat de primarul din Rupea

Primarul localităţii braşovene Rupea, Flavius Dumitrescu, a provocat un accident rutier, vineri dimineaţă, pe DN13, trei persoane fiind rănite şi transportate cu ambulanţele la spital.

Accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 9.30, după ce primarul din Rupea nu s-a asigurat când a ieşit de pe un drum secundar din Rupea, la intrarea pe DN13, iar autoturismul condus de acesta a lovit o altă maşină, potrivit Mediafax.

”Şoferul, în vârstă de 60 de ani, nu a acordat prioritate în momentul în care a intrat de pe un drum secundar pe DN13, iar autoturismul acestuia a lovit o altă maşină care circula regulamentar pe drumul cu prioritate“, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi.

În urma impactului, au fost rănite două femei şi un bărbat, fiind vorba despre o pasageră din autoturismul primarului şi două persoane din cealaltă maşină.

Citește și: Aristotel Căncescu, președintele CJ Brașov, suspendat din funcție

 

La locul accidentului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a intervenit cu patru echipaje SMURD.

”Toate cele trei victime, două femei şi un bărbat, erau conştiente. Cele două femei au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi toracice şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov, iar bărbatul a suferit traumatisme faciale şi a fost transportat la spitalul din Rupea“, a afirmat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov.

De asemenea, şi primarul a fost rănit uşor la un picior, dar a refuzat transportul la spital. Ulterior, el s-a prezentat singur la spitalul din Rupea.

Pe numele primarului, Poliţia Rutieră Braşov a dechis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
NoMy