Limita de viteză cu care şoferii vor putea circula pe străzile şi bulevardele din municipiul Braşov va fi redusă, peste o lună de zile, de la 60 de km/h cât este în prezent, la 50 km/h.
De asemenea, înainte de intrarea în municipiu se va circula cu 60 de km/h. Decizia a fost luată miercuri în Comisia de Circulaţie a municipiului, după o întrunire a reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Braşov, ai Poliţiei Locale şi ai primăriei, precizează Agerpres.
Astfel, în perioada următoare, în Braşov vor avea loc şi o serie de modificări în ceea ce priveşte semnalizarea trecerilor de pietoni sau desfiinţarea altora, după ce, de la începutul acestui an, patru persoane au decedat după ce au fost lovite pe zebră, în timp ce traversau regulamentar. Ultima victimă, o tânără de 15 ani, a decedat la sfârşitul săptămânii trecute. 'Ca de fiecare dată, tot ce ne propune Poliţia vom lua în calcul pentru că ei sunt cei care stau pe străzi şi observă deficienţele în trafic.
[citeste si]
Vor fi mai multe treceri de pietoni mai ales în zonele intens circulate unde vor exista limitatoare de viteză, ori semaforizare cu buton, ori semaforizare cu temporizare. De asemenea, vor fi patru treceri de pietoni desfiinţate - una pe bulevardul Saturn, una pe Calea Bucureşti unde de la începutul acestui an două peroane au decedat în timp ce o traversau regulamentar, şi două pe bulevardul Griviţei. Poliţia a spus că există justificări pentru desfiinţarea acestora astfel încât municipalitatea nu va face altceva decât să pună în practică cele solicitate de poliţie', a afirmat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea.
Referitor la perioada în care se vor face toate modificările propuse, purtătorul de cuvânt a precizat că cele care nu necesită autorizaţie de construcţie se vor face în următoarele săptămâni, iar pentru cele care necesită autorizaţie de construcţie termenul va fi de câteva săptămâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu