Brățară dacică descoperită, unică în zona Carpaților. Anchetă

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Brăţara dacică de aur care a fost descoperită la Optaşi Măgura, din judeţul Olt, constituie în prezent obiectul unor investigaţii atât de natură juridică, cât şi de natură arheologică, ştiinţifică, a declarat marţi directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României Ernest Oberlander-Târnoveanu. 

"Este o brăţară dacică de aur, descoperită la Optaşi Măgura, în judeţul Olt, care în prezent constituie obiectul unor investigaţii atât de natură juridică, cât şi de natură arheologică ştiinţifică. Este o brăţară de aur, databilă la mijlocul secolului I î. Hr., decorată cu un cap de dragon înaripat după modelul brăţărilor deja cunoscute de la Sarmisegetuza, dar nu are decât două spirale şi nu se termină în mod simetric la cealaltă extremitate tot cu un cap de dragon. Este o brăţară simplă, realizată prin tehnica baterii, dintr-un lingou. Este al doilea obiect de aur cunoscut în Muntenia din civilizaţia dacică şi are calitatea de a fi şi cel mai greu obiect de aur dacic cunoscut până în prezent la sud şi la est de Carpaţi", a spus Târnoveanu într-o conferinţă de presă. 

El a adăugat că, din păcate, brăţara a fost tăiată cu o daltă sau cu o pilă. Obiectul de aur se află la Muzeul Naţional de Istorie, unde va rămâne cel puţin până când se vom termina investigaţiile. 

Prezent la conferinţă, procurorul general al României Augustin Lazăr a menţionat că în cazul acestui obiect de patrimoniu s-a deschis o anchetă. 

"Este o anchetă în desfăşurare care va clarifica locul de unde a fost extrasă brăţara, din ce context, dacă acolo este sau nu un site arheologic şi dacă şi ce persoană a distrus-o. Conform legii, cine a sustras-o dintr-un sit arheologic poate fi sancţionat pentru infracţiunea de furt calificat, cine a distrus-o poate fi sancţionat pentru infracţiunea de distrugere. Dacă nu e din sit, nu este furt, însă ea trebuia predată. Este o perioadă în care trebuia predată şi trebuia prezentată celor de la muzeu. Termenul de predare este de 72 de ore", a arătat Lazăr, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel